Oficiali ai guvernului populist italian au ajuns la un compromis în noaptea de miercuri spre joi pentru a primi în ţară zece migranţi debarcaţi miercuri în Malta, după un acord intervenit între opt state din Uniunea Europeană, relatează AFP şi Reuters preluate de Agerpres
"Există o linie comună în cadrul guvernului: porturi închise, lupta împotriva traficanţilor şi a ONG-urilor. Şi, adaug că orice nouă sosire nu ar trebui să-i coste o centimă pe cetăţenii italieni", a declarat joi dimineaţă ministrul de interne Matteo Salvini.
A fost nevoie de o oră şi jumătate de întrevedere între şeful guvernului Giuseppe Conte şi cei doi vicepremieri, Matteo Salvini, liderul Ligii (extremă-dreapta), şi Luigi Di Maio, liderul Mişcării 5 stele (M5S, antisistem) pentru a se ajunge la un compromis.
În timp ce ministrul de interne Matteo Salvini a susţinut în ultimele luni ca porturile italiene să fie închise, Di Maio a declarat săptămâna trecută că Italia ar trebui să găzduiască femeile şi copiii salvaţi înainte de Crăciun de ONG-ul german Sea-Watch şi blocaţi de atunci pe mare din cauza lipsei unui port pentru a debarca.
Premierul Giuseppe Conte a susţinut în cele din urmă poziţia lui Di Maio şi Italia a figurat miercuri printre ţările care s-au angajat să primească aceşti migranţi, dintre care Franţa şi Germania urmează să găzduiască fiecare câte 60 de persoane.
Furios, Salvini a cerut o reuniune guvernamentală de urgenţă şi a obţinut un compromis: zece migranţi vor sosi în Italia, dar vor fi preluaţi de Biserica valdeză, deja angajată împreună cu comunitatea catolică Sant'Egidio într-un program de "coridoare umanitare" cu ajutorul cărora sute de refugiaţi au fost aduşi cu avionul în Italia.
Guvernul de la Roma a ajuns la un compromis pentru găzduirea a zece migranţi de pe nava Sea-Watch
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

277
Țările se luptă pentru petrol: O navă care trebuia să aducă motorină în Europa a fost atrasă spre Asia. Pentru o sumă mai mare de bani a schimbat direcția
277

1.173
Donald Tusk reacționează la decizia care obligă Polonia și România să plătească Pfizer pentru vaccinurile COVID: 'Nu este o glumă de 1 aprilie'
1.173

20
Franța: China ar trebui să se implice mai mult în redeschiderea Strâmtorii Ormuz
20

978
Trump face istorie: Este primul președinte în funcție prezent la o pledoarie la Curtea Supremă. Cere limitarea dreptului la cetățenie prin naștere
978

1.074
Poate sau nu Trump să retragă Statele Unite din NATO?
1.074

40
Un bărbat a fost arestat în Massachusetts pentru ameninţări cu moartea la adresa lui Donald Trump
40

1.666
Donald Trump răspunde la întrebarea care este în mințile tuturor: Când se încheie războiul din Orientul Mijlociu?
1.666

3.866
Țara care poate deveni peste noapte o putere nucleară de temut. Are resursele necesare, dar o încurcă birocrația
3.866

1.565
Război în Orientul Mijlociu - Iranul respinge planul SUA: „Nu există niciun temei pentru negocieri”
1.565

4.682
VIDEO Iranul lansează cel mai puternic atac împotriva Israelului, chiar înainte de Paștele evreiesc
4.682

105
Belgia desfășoară soldați în staţiile de metrou şi tren la Bruxelles pentru a combate traficul de droguri
105

56
Mai mulţi aleşi locali de extremă dreapta au înlăturat drapelul UE de pe primării în Franța
56

135
Armata libaneză a anunţat o repoziţionare în urma ofensivei terestre israeliene
135
















Comentează