Un furnizor pentru o nouă unitate a centralei CEZ de la Dukovany ar trebui să fie ales până la finalul lui 2022, a afirmat premierul Cehiei, Andrej Babis, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Centralele nucleare pe care grupul de utilităţi CEZ, controlat de statul ceh, le are la Dukovany şi Temelin asigură aproximativ 38% din necesarul de energie electrică al Cehiei. Guvernul vrea ca CEZ să conducă proiectele nucleare dar compania a cerut garanţii de stat că unităţile vor fi viabile şi profitabile pentru acţionari.
CEZ a anulat în 2014 licitaţia privind construirea unei noi unităţi la Temelin, după ce fostul Executiv a refuzat să acorde garanţii de stat.
Conform calendarului stabilit de actualul Guvern, construcţia noului reactor ar trebui să înceapă în 2029 şi să fie finalizată până în 2036.
Directorul general al CEZ, Daniel Benes, a anunţat că firma ar trebui să organizeze licitaţia până la 30 iunie 2020 şi să aştepte ofertele în 2021, de la aproximativ cinci companii.
Costurile estimate pentru noua unitate variază de la 140 la 160 miliarde de coroane cehe (6,92 miliarde de dolari) dar preţul final va fi stabilit în urma licitaţiei, a precizat Benes.
Conform informaţiilor din presă, şase companii şi-au arătat interesul în construirea noii unităţi: KHNP din Coreea de Sud, Rosatom din Rusia, EDF din Franţa, Westinghouse din SUA, CGN din China şi consorţiul Atmea - din care face parte Mitsubishi Heavy Industries din Japonia.
La nivelul UE, mai mult de o treime din electricitate este generată de reactoarele nucleare iar Babis declara recent că energia nucleară ar fi o alternativă cu emisii de carbon mai reduse faţă de cărbune, folosit acum pentru a produce 50% din necesarul de energie.
"Trebuie să mergem înainte cu această iniţiativă chiar dacă se încalcă legislaţia UE. Securitatea energetică este prioritatea noastră şi nu există alternativă", a declarat premierul ceh.
În prezent, sunt negociate potenţialele garanţii de stat între CEZ şi Guvernul de la Praga dar orice ajutoare de stat pentru proiecte trebuie aprobate de autorităţile de reglementare ale UE.
Recent, Comisia Europeană a aprobat două proiecte: la Hinkley Point în Marea Britanie şi la Paks, în Ungaria, în pofida protestelor.
Opţiunea preferată de Guvern este ca CEZ să construiască un reactor la actuala centrală nucleară de la Dukovany pentru a înlocui reactoarele care urmează să fie închise după 2035. Apoi ar putea urma un alt doilea reactor, la Temelin.
Unii acţionari minoritari de la CEZ sunt îngrijoraţi că un program de construire de noi reactoare ar afecta dividendele plătite de CEZ, dacă grupul va fi obligat să finanţeze acest program din surse proprii. Este posibil ca grupul să fie dat în judecată de unii acţionari.
Grupul CEZ este prezent şi pe piaţa românească încă din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie Electrica Oltenia SA.
Guvernul de la Praga vrea să aleagă până în 2022 un furnizor pentru un nou reactor nuclear
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

395
Amenințările ministrului Apărării funcționează: România primește dronele de la israelieni (presă)
395

1.649
VIDEO Lista neagră făcută de Trump: țările care NU au ajutat SUA în misiunile demarate de Trump / Președintele SUA a „spălat” pe jos cu NATO
1.649

649
Războiul din Orientul Mijlociu afectează Ucraina: "Rezervele noastre de rachete se epuizează”
649

624
Operațiune cu miză uriașă: Echipajul misiunii Artemis 2 va pierde legătura cu Pământul timp de 40 de minute
624

32
Kievul propune Moscovei un armistiţiun în sector energetic
32

2.549
VIDEO A fost consemnată cea mai impresionantă reușită din istoria omului
2.549

2.602
VIDEO Trump, avertisment pentru Iran: "Întreaga ţară ar putea fi distrusă într-o singură noapte, iar acea noapte ar putea fi mâine"
2.602

114
VIDEO Hezbollah a difuzat imagini cu IDF-urile abandonând echipamente în Liban, sub foc mortal
114

1.593
Dinastia Kim continuă - Ar putea urma o luptă pentru putere între femei la Phenian
1.593

107
Încetarea focului în Iran - Trump va răspunde propunerii Pakistanului într-o conferință de presă
107

4.050
VIDEO Șeful Pentagonului dezvăluie primul mesaj de la pilotul recuperat din Iran: încărcătură simbolică uriașă
4.050

69
Erdogan acuză Israelul că "subminează toate eforturile" de pace în Orientul Mijlociu
69

3.689
VIDEO Donald Trump, detalii cutremurătoare despre pilotul salvat din Iran: Cum i-a "păcălit" SUA pe cei care îl căutau
3.689
















Comentează