Guvernul grec condus de Kyriakos Mitsotakis, ales în luna iulie, s-a confruntat marţi cu prima frondă contra unui proiect de lege privind reforma pieţei forţei de muncă, câteva mii de manifestanţi protestând pe străzile din Atena, capitala elenă fiind paralizată şi de o grevă generală, transmite AFP potrivit Agerpres.
În pofida ploii abundente, sindicatele din sectoarele public şi privat au reuşit să mobilizeze aproximativ 7.700 de persoane - conform estimărilor poliţiei - în zona Pieţii Syntagma, în faţa parlamentului grec, unde se află în dezbatere un proiect de lege controversat.
Acest text vizează reformarea pieţei muncii, în special prin suprimarea convenţiilor colective şi impunerea unui prag minim (de peste 50% dintre cei prezenţi într-o adunare generală a sindicatelor) pentru declanşarea unei greve.
Pentru prima dată de la alegerea premierului conservator Kyriakos Mitsotakis pe 7 iulie, opoziţia şi sindicatele au lansat un apel la o grevă generală care a paralizat marţi reţeaua de autobuze din Atena şi a perturbat activitate în spitale, şcoli publice şi tribunale.
Feriboturile au rămas acostate în portul Pireu, dar şi în restul porturilor greceşti, iar metroul din Atena şi media şi-au întrerupt activitatea.
''Astăzi mobilizarea noastră, prima după alegerea noului guvern, permite să îi semnalăm acestuia că vom continua totuşi să ne mobilizăm pentru a susţine drepturile muncitorilor din sectoarele public şi privat'', a susţinut în faţa manifestanţilor vicepreşedintele principalului sindicat din sectorul bugetar, Dimitris Bratis.
''Noi nu putem accepta revenirea la ce a fost înainte. Guvernul actual vrea să suprime convenţiile colective pe care precedentul guvern de stânga reuşise să le introducă'', a spus Kostas Karachias, reprezentant al sindicaliştilor din spitalul atenian Agios Savvas.
Guvernul de la Atena se confruntă cu primele proteste contra unui proiect de reformă a pieţei muncii
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

3.944
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
3.944

72
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
72

4.128
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
4.128

63
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
63

2.771
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
2.771

46
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
46

73
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
73

7.847
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
7.847

55
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
55

85
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
85

50
Din ”exportator” de refugiați, Siria devine refugiu - Sute de mii de oameni au fugit din Liban în Siria de la începutul războiului
50

2.030
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
2.030

8.286
Trump e pregătit să anunțe finalul războiului cu Iranul: americanii cedează la negocieri (presă)
8.286
















Comentează