Statele Grupului de la Vişegrad (Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria) se opun categoric numirii socialistului Frans Timmermans ca preşedinte al Comisiei Europene, a declarat marţi prim-ministrul ceh Andrej Babis, la sosirea la cea de-a treia zi a summitului UE de la Bruxelles, transmite Reuters potrivit Agerpres.
'Timmermans este inacceptabil. Germania ar trebui să ia notă, la rândul ei, de acest lucru' a subliniat Babis. 'Nu înţeleg de ce liderii Franţei, Spaniei, Olandei şi Germaniei nu au înţeles vreme de 21 de ore că Grupul de la Vişegrad vrea doar să obţină ca acest om să nu devină şeful Comisiei Europene', a adăugat Babis, referindu-se la discuţiile de până acum.
El a criticat poziţia lui Timmermans în privinţa migraţiei şi a sugerat că actualul comisar european pentru concurenţă, daneza Margrethe Vestager, tot o liberală ca şi Babis, este o alegere potrivită.
Premierul ceh a indicat totuşi că nu aceeaşi părere o au şi colegii săi din Grupul de la Vişegrad.
La rândul său, şeful guvernului spaniol, socialistul Pedro Sanchez, a rămas ferm pe poziţii în ce priveşte numirea lui Timmermans la şefia executivului comunitar.
Sanchez a spus că sprijină un compromis care l-ar plasa pe liderul celui mare grup politic din PE, al Partidului Popular European, la preşedinţia legislativului.
'Să facem Parlamentului European o propunere care ar putea fi un succes cu sprijin suficient', a spus Sanchez, la sosirea la reuniunea de la Bruxelles.
'Poziţia noastră este apărarea Spitzenkandidat-ului nostru, îl apărăm pe Frans Timmermans ca preşedinte al Comisiei Europene', a insistat premierul spaniol.
În opinia sa, opoziţia faţă de Timmermans pe baza sprijinului acestuia faţă de principiile Uniunii Europene este inacceptabilă
Grupul de la Vişegrad se opune categoric numirii lui Timmermans la şefia CE
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.472
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.472

491
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
491

1.511
UE pregătește intervenții pe piața energiei: Bruxellesul ia în calcul reactivarea planului de criză din 2022
1.511

1.736
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.736

11.927
BREAKING FOTO Cutii întregi cu sute de mii de euro găsiți de DNA în casa șefului ARR - Perchezițiile continuă
11.927

101
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
101

11.417
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
11.417

116
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
116

97
Ministrul Energiei din Grecia, Stavros Papastavrou: Europa a învăţat o lecţie în ultimii ani şi a învăţat-o nu tocmai simplu. Dacă securitatea energetică nu este consolidată, libertatea este fragilă
97

57
UE prelungește sancțiunile împotriva Iranului până în 2027
57

82
Pesimismul creşte în Europa pe fondul războiului cu Iranul, care afectează încrederea economică şi a consumatorilor
82

1.343
Hackerii au atacat site-urile UE: Comisia Europeană confirmă furtul de date
1.343

117
Comisia Europeană adoptă un program în valoare de 1,5 miliarde de euro pentru a stimula industria de apărare europeană și ucraineană
117
















Comentează