Grupul de la Lima, alcătuit din ţări care nu îl recunosc pe preşedintele venezuelean Nicolas Maduro, a cerut marţi Curţii Penale Internaţionale (CPI) să includă în "examinarea preliminară" a Venezuelei denunţul ONU al unor "posibile crime împotriva umanităţii" care ar fi fost comise de "regim", notează AFP preluat de agerpres.
Cele 13 naţiuni de pe continentul american care compun această organizaţie, plus liderul opoziţiei venezuelene, Juan Guaido, au semnat la Bogota o declaraţie comună respingând "încălcările sistematice ale drepturilor omului comise de regimul ilegitim" condus de Nicolas Maduro.
Pentru a cere CPI să acţioneze, Grupul de la Lima se sprijină pe raportul prezentat în septembrie de anchetatori ai ONU, care s-au referit la "crime coordonate şi comise în numele directivelor de stat în cunoştinţă de cauză şi cu susţinerea directă a unor ofiţeri superiori şi înalţi responsabili ai guvernului".
Ţările membre "recomandă ca raportul să poată face obiectul unei examinări preliminare a situaţiei din Venezuela de către biroul procurorului Curţii Penale Internaţionale".
Ele au propus ca, "în lumina rezultatelor acestor anchete, responsabilii acestor crime să fie aduşi în faţa justiţiei, iar victimele şi martorii să primească despăgubiri şi protecţia care le este datorată".
Guvernul Maduro a criticat raportul misiunii ONU, calificându-l ca "plin de neadevăruri, elaborat la distanţă, fără rigoare metodologică de către o misiune fantomă îndreptată împotriva Venezuelei şi controlată de guverne supuse" Statelor Unite care nu îl recunosc pe Nicolas Maduro şi exercită o puternică presiune diplomatică şi economică pentru a-l răsturna de la putere.
Grupul de la Limba, din care fac parte printre altele Canada, Brazilia, Chile şi Columbia, şi-a exprimat din nou sprijinul pentru şeful opoziţiei, Juan Guaido, recunoscut ca preşedinte interimar al Venezuelei de peste 50 de ţări, şi a respins alegerile legislative convocate de regim în luna decembrie.
Grupul de la Lima cere Curţii Penale Internaţionale să examineze posibile crime împotriva umanităţii comise de regimul de la Caracas
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

199
Donald Trump joacă all-in alături de Viktor Orban: JD Vance vine la Budapesta, înaintea unor alegeri extrem de tensionate
199

1.043
VIDEO Echipajul de pe Artemis II scrie cu adevărat istorie: Au ajuns unde niciun om nu a mai fost vreodată
1.043

5.138
VIDEO S-a dezlănțuit ”iadul” la Teheran: Israelul n-a mai așteptat expirarea ultimatumului lui Trump și a atacat extrem de puternic în Iran
5.138

115
Cum încearcă Donald Trump să profite de o misiune militară din Iran pentru a-și crea un avantaj personal
115

1.107
Ultimatumul lui Trump: mai sunt câteva ore până la 'decimarea' infrastructurii Iranului
1.107

936
Iubire fără limite: comandantul misiunii Artemis a botezat un crater lunar în memoria soției sale
936

1.003
'Voiam să creadă că era în alt loc': SUA prezintă povestea integrală a misiunii de salvare a piloților catapultaţi în munţii Iranului
1.003

60
Inundații în sudul Rusiei: cinci persoane și-au pierdut viașa, iar alte mii au fost evacuate
60

1.526
Cerere disperată a Ucrainei: propune Rusiei un armistiţiu privind lovirea infrastructurilor energetice
1.526

780
Trump amenință cu distrugerea totală a podurilor și centralelor Iranului în câteva ore. Acesta nu este îngrijorat de acuzațiile de crime de război
780

1.678
Reacție de la Teheran: liderul suprem al Iranului aduce un omagiu șefului spionajului Gardienilor Revoluției, ucis într-un atac israelian
1.678

73
OpenAI solicită unor state să investigheze comportamentul anticoncurențial al lui Elon Musk
73

1.029
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a lovit cu drone unul dintre cele mai importante noduri de export petrolier ale Rusiei de la Marea Neagră
1.029
















Comentează