Gruparea teroristă Stat Islamic (SI) a intenţionat să comită atacuri chimice în Europa, ceea ce a determinat SUA să lanseze o operaţiune pentru a-l asasina pe principalul expert al organizaţiei în acest tip de armament, potrivit unei investigaţii publicate luni de cotidianul american The Washington Post, preluat de EFE, scrie AGERPRES.
Ziarul american a explicat că, în 2014, după ce SI a declarat crearea unui ''califat'' în Siria şi Irak, liderul de la acea vreme al grupării, Abu Bakr al-Bagdadi, s-a întâlnit cu expertul în arme chimice Salih al-Sabawi, un inginer format în Rusia şi care în trecut îl ajutase pe dictatorul irakian Saddam Hussein să-şi construiască arsenalul chimic.
Al-Bagdadi i-a propus lui Al-Sabawi să lucreze pentru Stat Islamic, cu obiectivul ca gruparea să-şi creeze propriul arsenal, iar inginerul a acceptat, potrivit unor rapoarte ale serviciilor de informaţii, citate de The Washington Post. După această întâlnire, au început ceea ce reprezentanţi americani şi kurzi irakieni au calificat drept eforturi pentru construirea celui mai mare arsenal de arme chimice şi, posibil, biologice aflat în mâinile unui grup terorist, potrivit ziarului american.
The Washington Post a relatat că, şase luni mai târziu, Stat Islamic fabrica - după instrucţiunile lui Al-Sabawi - gaz muştar şi proiectile cu clorină.
Pentru redactarea materialului de presă, cotidianul american s-a folosit de rapoartele de informaţii ale kurzilor sirieni, precum şi de o anchetă a ONU, care a avut acces la documente ale SI în căutarea de probe privind crimele de război comise de organizaţia teroristă, şi a realizat interviuri cu funcţionari şi foşti oficiali americani.
Atât de mare a fost îngrijorarea pe care au produs-o activităţile lui Al-Sabawi în cadrul SI, încât forţele de operaţiuni speciale ale SUA au lansat în 2015, în colaborare cu 'peshmerga' (forţe militare kurde irakiene), un atac pentru a-l asasina pe expert şi a pune astfel capăt programului cu arme chimice.
De altfel, Al-Sawabi a murit în urma unui atac realizat de un aparat de zbor american, cel mai probabil o dronă, la finalul lunii ianuarie a anului 2015, la Mosul (Irak), fief al SI. Chiar şi aşa, anchetatorii au putut dovedi că au avut loc 20 de atacuri chimice realizate de SI între ianuarie 2015 şi aprilie 2017, cu gaz muştar şi clorină, în Irak şi Siria.
The Washington Post a mai relatat că, prin intermediul ''supravegherii electronice'', oficialii americani au aflat în 2014 că Al-Sabawi a lucrat la dezvoltarea unui nou tip de armament pe bază de ricină şi toxină botulinică şi că avea totodată planuri să folosească antrax.
Actuali şi foşti funcţionari americani, citaţi de The Washington Post, au atras atenţia că obiectivul lui Al-Sabawi era să creeze un arsenal cu diverse tipuri de agenţi chimici şi biologici pentru a fi folosiţi în campanii militare, precum atentate împotriva marilor oraşe din Europa.
Cotidianul american notează că anchetatori ai ONU au putut confirma că SI i-a transferat lui Al-Sabawi câţiva prizonieri pe care să-i folosească pe post de cobai în testele lui şi că Al-Bagdadi i-a pus la dispoziţie un laborator în cadrul Universităţii din Mosul.
Gruparea Stat Islamic plănuia atacuri chimice în Europa. Creierul acțiunii teroriștilor a fost ucis de SUA
Explorează subiectul
Articole Similare

219
Rusia a atacat porturile ucrainene de la Marea Neagră, avariind o navă civilă
219

472
Liderul senatorilor PSD: „USR nu este un partid de reformă, ci o haită care a folosit ura”
472

846
Peskov spune că „tentativa de atac" asupra reședinței lui Putin este un „atac terorist”, îndreptat și „împotriva lui Trump”
846

380
FOTO Val de controale ANPC înainte de Revelion în zonele turistice: ce au descoperit comisarii. Amenzi pe bandă rulantă și activitate oprită la 8 unități
380

1.195
'O nouă rundă de minciuni': Ucraina neagă atacul cu drone asupra reședinței lui Putin, dar Kremlinul continuă să insiste
1.195

875
Avertisment dur al lui Dan Voiculescu: România intră în 2026 fără proiect de țară și cu o criză morală periculoasă
875

2.144
Ultima sa dorință nu va fi respectată: schimbare majoră la funeraliile celebrei Brigitte Bardot
2.144

872
Taxe mai mari în 2026: impozitele pe clădiri cresc puternic în Argeș, majorări aprobate și în Neamț
872

988
Așa arată viitorul, potrivit TIME: Marile invenții care au definit anul 2025
988

1.047
Un român a băgat spaima în francezi. Înarmat cu un ciocan, bărbatul a atacat călătorii din metrou
1.047

1.062
Revelion după gratii, decizie definitivă: Primarul suspendat al Mangaliei, Cristian Radu, rămâne în arest preventiv încă 30 de zile
1.062

4.032
Românii emigrează masiv din Marea Britanie: Infracționalitatea i-a speriat!
4.032

2.131
Bolojan refuză să crească ajutorul pentru invalizii și văduvele de război deși impactul bugetar se ridica la aproximativ 9.000 de lei
2.131

















Comentează