Poliţiştii de investigaţii criminale din Bacău, cu sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău, au destructurat un grup infracţional specializat în comiterea de înşelăciuni prin metoda jocului de noroc "alba-neagra", 16 suspecţi, cu vârste între 15 şi 48 de ani fiind reţinuţi, miercuri, pentru 24 de ore.
Aceştia urmează a fi prezentaţi unei instanţe de judecată cu propunere de arestare preventivă.
"Acţiunea a fost declanşată după ce poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în Târgul auto din municipiul Bacău un grup infracţional organizat, format din mai multe persoane, specializat în săvârşirea de infracţiuni de înşelăciune, practica jocul de noroc ilegal", a precizat, pentru AGERPRES, inspector principal Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău.
Potrivit acestuia, cercetările poliţiştilor au relevat faptul că bănuiţii ar fi acţionat în grup, iar prin practicarea jocului de noroc ar fi înşelat 27 de persoane cu sume cuprinse între 50 şi 5 400 de lei.
Grup infracțional specializat în înșelăciuni, destructurat de polițiști
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

7
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
7

4
Credite mai ușor de obținut pentru fermieri: parteneriat extins între stat și bănci
4

22
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
22

10
Primăria Sectorului 1 dezminte taxa de 70 de lei pe persoană pentru salubrizare
10

1.923
FOTO Start fulminant pentru platforma de vânzări ANAF. eLicitații domină deja piața: 14 milioane de accesări doar în prima zi
1.923

3.654
SURSE Suma colosală din mită pe care șeful ARR ar fi depozitat-o în cutiile de pantofi: Cristian Anton, reținut de DNA
3.654

53
VIDEO Șeful CJ Vâlcea: DUCEM DOCTORUL LA SAT!
53

22
Programul și traseul Pelerinajului de Florii din București
22

49
Un bărbat şi-a agresat calul pentru a-l forța să-i scoată căruța cu lemne din şanţ. A fost bun de plată după
49

57
Şase instructori auto, sub acuzare: Mita pentru 'permise rapide' scoate la iveală fraude la examenul practic
57

1.785
Rețea de traficanți de aur destructurată: Percheziții în București și județe pentru contrabandă masivă cu bijuterii
1.785

2.699
FOTO Acțiune de amploare în București: ANAF a confiscat milioane de lei și zeci de kilograme de aur
2.699

1.871
De ce se teme Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan: "Este nevoie de noi toți!"
1.871
















Comentează