Grecia şi creditorii săi şi-au acordat termen până sâmbătă, după mai multe runde de discuţii fără niciun rezultat desfăşurate joi, pentru a încerca să încheie un acord care să permită deblocarea unui împrumut şi să evite intrarea acestei ţări în incapacitate de plată, transmite AFP.
Reuniţi într-un summit la Bruxelles, şefii de stat şi de guvern au discutat două ore despre cazul Greciei, dar au refuzat să fie arbitri în diferendele care se menţin între Atena şi creditorii acesteia cu privire la reformele ce trebuie introduse şi tăierile bugetare necesare, a informat o sursă europeană.
Ei au lăsat în seama miniştrilor de finanţe posibilitatea unui acord, cu o nouă reuniune prevăzută pentru sâmbătă, a precizat sursa.
"Sâmbătă ar fi momentul bun pentru un acord", a declarat la rândul ei o sursă din delegaţia elenă, la timp pentru ca parlamentul de la Atena să îl aprobe duminică, aşa cum doresc creditorii.
Formatul discuţiilor ce vor fi purtate până la termenul stabilit rămâne însă neconturat.
Reuniţi înainte de summit, pentru a patra oară într-o săptămână, miniştrii de finanţe ai zonei euro nu au reuşit să apropie cele două foi de parcurs prezentate, una de instituţiile creditoare - BCE, FMI şi Comisia Europeană - şi cealaltă de partea greacă.
Ei s-au separat după trei ore şi au încredinţat celor trei instituţii sarcina "de a integra, dacă este posibil", propuneri din partea Atenei în cerinţele lor, a ţinut să menţioneze o altă sursă europeană.AGERPRES
Grecia şi creditorii săi au termen până sâmbătă pentru încheierea unui acord
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

138
Claudiu Târziu avertizează: Eliminarea dreptului de veto în UE ar anula suveranitatea României. Critici dure la adresa lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan
138

1.744
Taxă europeană pe profiturile din energie? Cinci state UE cer impozitarea câștigurilor din criza din Orientul Mijlociu
1.744

2.828
Unde se câștigă cel mai bine în Europa și unde este România în clasament? Diferențe majore între state
2.828

3.029
Jocul dublu al Ungariei ar putea schimba regulile în UE - Germania propune renunțarea la unanimitate
3.029

3.730
Comisia Europeană pregătește o măsură cu impact puternic, în criza carburanților: Măsuri ca în perioada pandemiei
3.730

3.017
Parchetul condus de Kövesi provoacă un cutremur politic în Grecia: remaniere guvernamentală, după o anchetă coordonată de EPPO
3.017

1.200
Dmitri Medvedev: „Rusia ar trebui să renunţe la atitudinea sa tolerantă faţă de eforturile Ucrainei de a adera la UE”
1.200

5.840
Alertă teroristă: ISIS face apel la musulmani să atace de Paște / Europa, vizată și ea / Ce a stârnit furia combatanților
5.840

2.362
Arhitectul-șef al municipiului Baia-Mare, în balonul DNA - Ar fi emis nelegal autorizații și ar fi acceptat foloase necuvenite - Haine și electrocasnice de 11.000 de euro virate de „beneficiari”
2.362

3.523
Alertă europeană: UE ia în calcul raţionalizarea combustibilului / Comisar: „Ne aşteptăm ca situaţia să se înrăutăţească”
3.523

628
UE intră tare peste Snapchat: Suspiciuni grave privind exploatarea copiilor pe platformă
628

5.300
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
5.300

1.837
Viktor Orban cere UE ridicarea imediată a sancțiunilor asupra energiei rusești: "Europa este în pericol grav. Reprezintă singura cale de ieșire"
1.837
















Comentează