Organizaţia nonguvernamentală Human Rights Watch (HRW) a atenţionat miercuri că minorii din taberele de migranţi şi refugiaţi suprapopulate din Grecia sunt expuşi violenţelor şi traumei, cerându-le Atenei şi altor state membre ale Uniunii Europene (UE) să amelioreze situaţia acestora, informează dpa potrivit Agerpres
HRW estimează numărul minorilor neînsoţiţi din aşa-numitele "hotspots" la cel puţin 1.750.
"Sute de copii neînsoţiţi sunt lăsaţi să se descurce singuri, dormind pe saltele şi cutii de carton, expuşi unor condiţii meteo tot mai proaste şi periculoase", a declarat Eva Cosse, cercetătoare la HRW. "Autorităţile greceşti trebuie să se asigure urgent că aceşti copii sunt în siguranţă şi îngrijiţi", a adăugat ea.
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat la 24 noiembrie că executivul său are un plan, numit "No Child Alone" (Niciun copil singur), ce prevede construcţia de adăposturi pentru copiii neînsoţiţi.
De asemenea, Grecia le-a cerut statelor membre ale UE să împartă povara găzduirii acestor copii şi a subliniat că până acum doar o singură ţară a răspuns la acest apel.
Potrivit HRW, Grecia trebuie să ia măsuri pentru a-i identifica pe copiii care locuiesc în afara zonelor de protecţie din tabere şi să le ofere o găzduire sigură şi umană, împreună cu o îngrijire, educaţie şi consiliere corespunzătoare, cu asistenţă legal, tutelă şi alte servicii esenţiale.
"UE trebuie să împartă responsabilitatea prin relocarea copiilor migranţi neînsoţiţi din Grecia în propriile ţări şi prin facilitarea reîntregirii familiilor", a adăugat organizaţia.
Reunificarea familiilor este adesea întârziată din cauza serviciilor de azil supraaglomerate şi lipsei de reprezentare şi trebuie să fie accelerată în interesul copiilor.
Situaţia din taberele din zona Mării Egee a continuat să se agraveze, în condiţiile în care numărul sosirilor de refugiaţi dinspre Turcia a crescut dramatic în ultima jumătate de an.
Grecia şi alte ţări din UE trebuie să amelioreze situaţia minorilor neînsoţiţi din taberele de refugiaţi (HRW)
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

628
Atac masiv asupra Ucrainei - Sute de drone au făcut ravagii în vestul țării
628

35
Bombardamente israeliene în Liban - Peste 40 de agenți Hezbollah ar fi fost uciși
35

1.576
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
1.576

43
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
43

4.744
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
4.744

41
Cum gestionează China criza carburanților - Companiile private de rafinare trebuie să menţină producţia chiar dacă lucrează în pierdere
41

67
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
67

5.706
VIDEO „Ultimul dictator al Europei” se pregătește de război! Lukașenko: „Vom răspunde. Pentru asta ne pregătim!”
5.706

5.551
Donald Trump s-a supărat pe Londra și Paris: ”Emmanuel Macron este maltratat de soţia sa”
5.551

141
Americanii dau alarma: "Nu călătoriţi în Irak sub niciun motiv. Părăsiţi imediat ţara dacă vă aflaţi acolo"
141

186
Reacție la discursul lui Trump - Teheranul menține stocuri ascunse de arme și muniții: „Centrele pe care credeți că le-ați vizat sunt nesemnificative”
186

134
IDF susține că a bombardat o bază importantă a forțelor terestre ale IRGC
134

9.449
BREAKING: Procurorii olandezi anunță „noi evoluții” în cazul coifului dacic furat. Au fost găsite piesele
9.449
















Comentează