Un solicitant de azil sirian sosit în Grecia a fost considerat eligibil pentru a fi retrimis în Turcia în virtutea acordului dintre Uniunea Europeană şi Ankara semnat în luna martie, aceasta fiind prima decizie în acest sens făcută publică, au indicat joi, pentru AFP, surse apropiate acestui dosar.
Bărbatul, în vârstă de 46 de ani şi care s-a declarat homosexual, a sosit pe insula grecească Lesbos după 20 martie, data intrării în vigoare a acordului dintre UE şi Turcia. În primă instanţă, cererea sa de protecţie a fost respinsă de către autorităţile elene.
El a contestat decizia, dar o comisie de apel din Grecia a considerat că Turcia este o ţară sigură pentru solicitantul de azil respectiv, a explicat Fotini Barka, reprezentant al organizaţiei neguvernamentale 'Consiliul grec pentru refugiaţi'.
O sursă juridică apropiată acestui dosar a confirmat această hotărâre, precizând că este vorba despre prima decizie în acest sens comunicată de o comisie de apel.
''Vom începe procedurile pentru a încerca să obţinem anularea acestei decizii de către justiţia greacă şi suspendarea retrimiterii'' în Turcia a solicitantului de azil sirian, a afirmat Barka.
Potrivit agenţiei de presă ANA, comisia de apel şi-a justificat decizia prin faptul că solicitantul de azil a trăit timp de mai mulţi ani la Istanbul. Bărbatul a afirmat că în metropola turcă a fost victima ameninţărilor cu referire la orientarea sa sexuală.
Semnat la Bruxelles în 18 martie şi criticat de ONU şi de organizaţii neguvernamentale, acordul dintre UE şi Ankara prevede revenirea în Turcia a oricărui migrant sosit în Grecia începând cu 20 martie şi care nu a prezentat cerere de azil sau a cărui cerere a fost respinsă.
În schimb, UE se angajează ca, în schimbul fiecărui migrant sirian retrimis pe teritoriul turc, să reinstaleze un solicitant de azil într-o ţară membră, în limita a 72.000 de locuri. AGERPRES
Grecia: Prima decizie de retrimitere în Turcia a unui solicitant de azil sirian
București
15°C
Articole Similare

6
Belgia desfășoară soldați în staţiile de metrou şi tren la Bruxelles pentru a combate traficul de droguri
6

11
Mai mulţi aleşi locali de extremă dreapta au înlăturat drapelul UE de pe primării în Franța
11

79
Armata libaneză a anunţat o repoziţionare în urma ofensivei terestre israeliene
79

1.842
Joc periculos în Golf: Emiratele Arabe vor o intervenție militară pentru deblocarea Ormuz / Presiune maximă pe Iran
1.842

2.168
VIDEO Keir Starmer îl pune la punct pe Donald Trump: ”Nu este războiul nostru şi nu vom fi atraşi în el"
2.168

75
Elveția ar putea abandona achiziţionarea sistemului de apărare aeriană Patriot
75

1.842
Donald Trump nu a uitat de Groenlanda: Următoarea mișcare ar marca prima expansiune majoră a SUA pe insula arctică
1.842

69
Rusia a atacat masiv Ucraina: Patru morți și mii de persoane fără curent electric
69

206
Negocieri de pace pentru Iran - Mesaj de la Mojtaba Khamenei
206

96
Emiratele Arabe Unite și-au pierdut răbdarea - Se ia în calcul o coaliției militară pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz
96

24
Apel direct de la Vatican: Papa Leon îi cere lui Trump să găsească o soluție pentru încetarea războiul înainte de Paște
24

58
Parteneriatul dintre China și Iran, pus la încercare de război - Cum sunt afectate interesele Beijingului
58

40
Ambasada Rusiei în Iran: Catedrala ortodoxă rusă din Teheran a fost avariată în urma unor atacuri aeriene
40
















Comentează