Un aflux nemaivăzut de imigranţi spre coasta maritimă a Greciei a adus insula turistică Lesbos 'aproape de colaps', cu peste 2.000 de nou sosiţi pe zi, potrivit organizaţiei internaţionale Rescue Committee (IRC), informează miercuri AFP.
Aproape 6.500 de refugiaţi au dormit pe insula Lesbos luni seara, subliniază IRC. Feriboturile către Grecia continentală sunt completate deja până la mijlocul săptămânii viitoare, în timp ce numărul de nou sosiţi continuă să crească.
'Dacă nu vor fi puse la dispoziţie alte ambarcaţiuni, numărul total de refugiaţi de pe insulă, care numără circa 90.000 de locuitori în mod obişnuit, ar putea creşte cu 20.000', potrivit unei declaraţii a IRC făcute marţi, la Kos.
Imigranţii încearcă traversări periculoase, uneori fatale, către Lesbos şi alte insule greceşti precum Kos sau Chios, situate la numai câţiva kilometri de coasta Turciei.
'Creşterea numărului de nou sosiţi în timpul ultimelor zile şi imposibilitatea pentru aceşti refugiaţi de a părăsi insula riscă să o ducă spre colaps', a declarat coordonatorul grupului pentru intervenţii de urgenţă al IRC în Lesbos, Kirk Day. 'Este vital ca oricine fuge din calea războiului sau este supus la un drum extrem de traumatizant să fie ajutat cu hrană, apă, un adăpost şi consultaţii medicale la sosire. Din nefericire, acest nivel de primire de bază a fost imposibil de pus în aplicare aici. Nu a existat finanţare sau voinţă politică suficientă pentru a aborda în mod concret criza refugiaţilor în Grecia', a subliniat acesta.
'Situaţia rămâne foarte complicată', a declarat, pentru AFP, coordonatorul de pe insulă al Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi, Roberto Mignone.AGERPRES
Grecia: Insula Lesbos, 'aproape de colaps' în faţa afluxului de imigranţi
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.521
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
1.521

71
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
71

1.873
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
1.873

2.999
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
2.999

45
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
45

1.465
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.465

3.481
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
3.481

49
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
49

3.427
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
3.427

2.340
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
2.340

187
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
187

104
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
104

4.178
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
4.178
















Comentează