Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat marţi că ordonanţa privind interceptările reprezintă o soluţie provizorie şi rezonabilă, ea arătând că nu a fost surprinsă de faptul că Traian Băsescu, Călin Popescu-Tăriceanu şi Victor Ponta au fost uniţi în reacţii, motivând că "unora din România interceptările încă le produc emoţii, transpiraţii reci", transmite Agerpres.
"Mare parte din discuţia pe tema deciziei CCR şi pe tema OUG (privind interceptările - n.r.) are, din păcate, loc într-o cheie electorală, pentru că majoritatea celor care s-au pripit să comenteze nu fac altceva decât să vâneze voturi şi nu vizează, din păcate, un stat de drept mai funcţional şi mai viabil ca până acum. Consider că soluţia găsită, cea a OUG (...), este doar una provizorie şi este rezonabilă exclusiv pentru o perioadă de timp scurtă, până când Parlamentul va legifera", a afirmat Gorghiu la RFI.
Ea a susţinut că există tot interesul pentru găsirea unei soluţii legislative care să apere statul de drept, arătând că PNL va depune toate diligenţele ca dezbaterile cu factorii de decizie şi specializaţi în domeniu să aibă loc cât mai repede în Parlament.
"Poate să existe şi o nouă iniţiativă legislativă", a susţinut liderul PNL.
Alina Gorghiu a precizat că trebuie asigurată infrastructura pentru DNA şi DIICOT, afirmând că suma pe care aceste instituţii au cerut-o nu este exagerată.
"Nu mi-aş dori să mai văd pe viitor genul de politician care apără decizia CCR dar nu pentru că ea sporeşte transparenţa şi democraţia, ci pentru că au sperat aceşti politicieni foarte vocali în ultimele zile ca lupta anticorupţie să încetinească, să intre într-un regres. Reacţiile lor sunt previzibile, pentru că sunt cei care în mod curent atacă magistraţii, care fac eforturi să decredibilizeze justiţia, nu ştiu dacă pentru că se simt vulnerabili sau nu? Nu am fost surprinsă deloc să-i văd uniţi în simţiri şi în reacţii pe domnii Tăriceanu, Băsescu, Ponta. (...) Aţi condus România în ultimii ani de zile, puteaţi să modificaţi această legislaţie de zeci de ori. De ce nu au făcut-o nu ştiu. Pasivitatea din ultimul deceniu şi iritarea maximă de acum să ştiţi că mă duc cu gândul la faptul că unora din România interceptările încă le produc emoţii, transpiraţii reci", a completat Gorghiu.
Gorghiu: 'Unora interceptările încă le produc emoţii, transpiraţii reci'
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

960
Victor Ponta, avertisment pentru coaliție: 'Cu USR la guvernare o să suferim toţi foarte tare. România nu s-a pregătit pentru criză'
960

88
Moţiune simplă împotriva ministrului Mediului - dezbatere şi vot în Senatul României
88

2.748
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
2.748

1.689
Profeția lui Dumitru Borțun, apropiat USR: „PSD se va duce spre 10%”
1.689

1.293
PSD lansează atacuri în rafală: Oprea acuză măsuri greșite în economie, Grindeanu avertizează că „stabilitatea” nu e suficientă
1.293

2.447
VIDEO Miruță îl desființează pe Călin Georgescu: „Induce frică fără dovezi. E iresponsabil”
2.447

3.014
Un vicepreședinte PSD dă semnalul renunțării la „politica lui Bolojan”: „Responsabilitatea nu înseamnă să susţii o guvernare proastă”
3.014

8.688
„Mă tem de o piruetă pe care o va face Nicuşor Dan similară cu pirueta pe care a făcut-o Iohannis”, avertizează expertul Dumitru Borţun
8.688

4.259
Antonescu demolează coaliția: „Nu merge”. Atac direct la Bolojan și USR, în timp ce PSD amenință cu ruperea `jocului`
4.259

4.697
Grindeanu zguduie coaliția: Actuala formulă de guvernare nu mai poate continua - anticipatele, scenariu pe masă
4.697

1.178
Miruță acuză PSD de preluarea inițiativelor USR: „Copia nu va fi niciodată mai bună decât originalul”
1.178

2.724
VIDEO Grindeanu îi dă replică lui Ciucu: „Pe mine nu m-aţi auzit să dau lecţii celor de la PNL. Să ne lase în pace”
2.724

3.642
Sondaj CURS: Guvernul, sancționat dur pentru gestionarea crizei carburanților. Românii resimt puternic scumpirile și cer reducerea taxelor
3.642
















Comentează