Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat miercuri că, deşi Cristian Buşoi este un candidat 'foarte bun' al liberalilor pentru Primăria Bucureşti, candidatura lui nu este definitivă, relatează Agerpres.
'Este o analiză în curs, un sondaj de opinie pe Bucureşti ce se va finaliza probabil în două săptămâni. Cristi Buşoi este un candidat foarte bun, dar în momentul acesta candidatura nu este definitivă. Suntem într-o procedură şi vom vedea ce va reieşi din această analiză, mai sunt două săptămâni,' a afirmat Alina Gorghiu.
Copreşedintele PNL a precizat că liderul interimar al PNL Bucureşti Cătălin Predoiu poate face mai multe comentarii, pentru că organizaţia de Bucureşti este cea care are prerogativa statutară să înainteze propunerea către BPN.
'Noi avem o competiţie transparentă în interior, o facem publică şi nu avem niciun fel de ezitare în a testa oferta publică cu privire la oferta noastră electorală. Ca miză, sunt de acord cu dumneavoastră, că este esenţial Bucureştiul în gestiunea alegerilor parlamentare şi în percepţia publică,' a spus Alina Gorghiu.
Ea a subliniat că PNL este singurul partid politic care, într-o proporţie covârşitoare, a desemnat candidaţii pentru municipii reşedinţă de judeţ, 30 fiind deja validate, ca şi pentru prima poziţie la consiliile judeţene.
Gorghiu (PNL): Candidatura lui Cristian Buşoi nu este definitivă, este un sondaj în curs
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

5.250
Interceptări explozive în dosarul șefului ARR: saci cu bani, examene trucate și zeci de mii de euro la fiecare sesiune
5.250

2.660
Fost șef al Statului Major avertizează: 'Iranienii ar putea să vizeze bazele militare americane din România'
2.660

2.254
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
2.254

2.217
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
2.217

61
Ministrul Oana Ţoiu a reiterat susţinerea României faţă de Ucraina, la reuniunea informală a CAE de la Kiev
61

113
Oana Țoiu, mesaj dur după vizita la Bucea: „Aceste masacre nu trebuiau să aibă loc”
113

833
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
833

207
Clara Volintiru, secretar de stat MAE, întâlnire cu noul ambasador al SUA în România, Darryl Nirenberg
207

59
România și Ucraina pregătesc producția de drone. Miruță: 'Proiectul beneficiază de 200 de milioane de euro prin programul SAFE'
59

3.233
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
3.233

1.590
Război surd pentru șefia parchetelor: Ministerul Justiției reia interviurile cu candidații respinși de CSM
1.590

3.811
'A avut dispreț pentru europeni'. Traian Băsescu, verdict fără menajamente pentru haosul creat de Trump: Culege ce a semănat
3.811

2.936
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.936
















Comentează