Preşedintele clubului de fotbal Farul Constanţa, Gheorghe Popescu, a declarat, vineri, că formaţia sa nu îşi permite în noul sezon să rateze pentru a treia oară consecutiv calificarea în play-off-ul Ligii I.
"Pornim, ca de fiecare dată, cu acelaşi gând de a ne îndeplini obiectivul, şi anume accesul în play-off. Iar o dată ajunşi acolo orice se poate întâmpla. Pentru că fiecare dintre cele şase echipe vor avea şanse la titlu. În ultimii doi ani nu am îndeplinit acest obiectiv şi nu cred că ne putem permite să îl ratăm şi a treia oară. Este un început de proiect pentru noi, un început ambiţios şi ne bucurăm mult de revenirea lui Gică Hagi pe banca tehnică. Fiecare început de proiect este dificil, dar eu sper ca în perioada următoare jucătorii să capete forma sportivă necesară. În primul meci avem o deplasare grea la UTA, o echipă cu evoluţii bune în sezonul precedent. Dar totdeauna startul este foarte important pentru că punctele aduc încredere. Eu cred că mai e de lucrat la omogenitate, pentru că au venit mulţi jucători noi. Sper însă că ei să se adapteze cât mai repede şi să avem parte de rezultate pozitive", a afirmat preşedintele într-un interviu postat pe pagina oficială de YouTube a clubului.
Popescu a menţionat că Gheorghe Hagi, care a revenit în postura de antrenor în această vară, are aceeaşi ambiţie şi poftă de muncă.
"Gică avea nevoie de acest an pe care şi l-a luat pentru odihnă. El a stat departe de teren şi cred că şi-a încărcat bateriile În ciuda faptului că nu a putut să călătorească din cauza pandemiei. Dar îl văd cu o poftă extraordinară de a munci şi de a coordona acest proiect nou numit Farul. Gică are ambiţie, este motivat aşa cum îl ştim întotdeauna. El e un învingător care îşi propune obiective importante, iar eu sper să şi le şi îndeplinească", a explicat preşedintele.
Acesta a precizat că era normal ca Farul Constanţa să permită jucătorilor să meargă alături de selecţionata olimpică la Tokyo.
"E greu să le spui unor jucători să nu participe la o competiţie atât de importantă precum Jocurile Olimpice. Eu nu am avut şansa să joc la Olimpiadă deşi mie mi-ar fi plăcut să am în palmares o participare... însă nu s-a întâmplat. Aşa că era normal să îi lăsăm pe jucătorii noştri să meargă la Tokyo şi cred că toate cluburile ar fi trebuit să ia această hotărâre, spun asta fără să mă bag totuşi în bucătăria internă a fiecăruia. Pentru că până la urmă aceşti jucători reprezintă Romania, reprezintă cluburile noastre şi atunci când fac performanţă la echipa naţională este totodată şi performanţa cluburilor de unde provine ei", a mai spus Popescu.
Echipa de fotbal Farul Constanţa întâlneşte, duminică, de la ora 18:30, în deplasare, formaţia UTA, într-o partidă contând pentru etapa I a Ligii I.
Gică Popescu: Nu ne permitem să ratăm și anul acesta calificarea în play-off
Explorează subiectul
Articole Similare

40
Jocurile Olimpice de iarnă - O sportivă depistată pozitiv a primit permisiunea să concureze
40

108
Liga Naţiunilor 2026/2027: România începe grupa în deplasare cu Suedia şi o încheie tot în deplasare, cu Bosnia
108

44
Record în NBA: LeBron James a devenit cel mai în vârstă jucător care a reuşit o triplă-dublă
44

40
F1: Max Verstappen compară monoposturile din 2026 cu 'Formula E cu steroizi'
40

28
Stan Wawrinka şi Stefanos Tsitsipas au pierdut în optimi la Rotterdam
28

57
Jocurile Olimpice de iarnă: Programul de vineri al sportivilor români
57

35
Elena Rîbakina, învinsă în sferturi la Doha de Victoria Mboko
35

188
Cupa Spaniei: Dezastru la Madrid pentru Barcelona, 0-4 cu Atletico
188

74
Premier League: Arsenal Londra a terminat la egalitate joi seara, în deplasare, cu gruparea Brentford
74

189
Elias Charalambous: 'S-a terminat pentru noi, avem un nou meci important'
189

203
VIDEO Filipe Coelho, după ce a eliminat-o pe FCSB din Cupa României
203

29
România va întâlni Indonezia, în Grupa II Mondială din Cupa Davis
29

45
Strănepoata actriței Gina Lollobrigida a câştigat aurul la 5.000 m, la patinaj viteză. Este al doilea său titlu
45

















Comentează