Ghimpețeanu „mai adaugă o floare la buchetul vieții” - Aniversarea șefului, marcată cu osanale pe Facebook

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 13-02-2026 22:05

Actualizat: 13-02-2026 22:14

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Pe pagina oficială a Instituția Prefectului Județului Giurgiu, cetățenii au avut ocazia să asiste la un moment administrativ de o rară „profunzime” instituțională: aniversarea prefectului Ion Ghimpețeanu, descrisă poetic drept încă o „floare” adăugată în „buchetul” vieții.

Comunicarea oficială a ales să marcheze evenimentul din viața prefectului susținut de PNL cu metafore florale demne de o serbare de grădiniță.

Mesajul, publicat cu solemnitate pe pagina instituției, anunță că „întreaga echipă” îi urează prefectului „multă sănătate, putere de muncă” și să rămână același „OM deosebit, altruist și empatic”. Majusculele sunt acolo unde trebuie, pentru a sublinia gravitatea situației: nu aniversăm doar o zi de naștere, ci celebrăm un concept, un ideal, o stare de spirit administrativă. „Sincere aprecieri pentru valoarea dumneavoastră profesională și, mai ales, umană” – transmite instituția.

Dincolo de urări și buchete metaforice, rămâne întrebarea firească dacă pagina oficială a unei instituții publice este locul potrivit pentru astfel de exerciții de admirație internă.

„La Mulți Ani!”, încheie mesajul, cu speranța că buchetul vieții va continua să se îmbogățească. Cetățenii, între timp, pot contempla liniștiți spectacolul floristic al administrației publice, unde metafora înflorește mai repede decât transparența, iar aniversarea devine eveniment de interes public.

postare

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri