Un material textil folosit pe perioada verii pentru a proteja o parte din gheţarul Helags din nordul Suediei a salvat de la topire cel puţin 3,5 metri din înălţimea acestuia, conform organizatorilor iniţiativei private, prima de acest gen din Scandinavia, informează Reuters, citat de agerpres.
Încălzirea globală provoacă micşorarea gheţarilor peste tot în lume. Spre exemplu, gheţarul de pe cel mai înalt munte din Suedia, Kebnekaise, a pierdut doi metri din înălţime doar în ultimul an.
Experimentul cu materialul textil a fost desfăşurat pe gheţarul Helags, situat pe cel mai înalt munte din Suedia, la sud de Cercul Polar.
"Am acoperit o mică parte a gheţarului cu o pânză de lână şi amidon de porumb doar pentru a vedea dacă putem face ca zăpada şi gheaţa să se topească mai puţin decât în mod normal", a declarat unul dintre participanţii la proiect, Erik Huss. "Această pânză a protejat de fapt 3,5-4 metri de la topire", a precizat el.
Huss, consultant în comunicare licenţiat în glaciologie, care a avut această ideea împreună cu aventurierul suedez Oskar Kihlborg, a notat că gheţarii sunt cel mai bun indicator al schimbărilor climatice. "Ei arată exact cum se schimbă clima şi, de asemenea, ce se poate face pentru protejarea mediului înconjurător", a declarat el pentru Reuters.
Huss şi prietenii lui speră să reproducă acest test la o scară mai mare decât cei 40 de metri pătraţi acoperiţi pe Helags şi să implice cercetători în glaciologie pentru o abordare mai ştiinţifică.
De asemenea, ei poartă discuţii cu producătorul materialului textil pentru a încerca să realizeze o pânză mai subţire şi, prin urmare, mai uşoară. Acest lucru este esenţial pentru a trece la o scară mai mare, a spus Huss, deoarece, pentru reducerea emisiilor de carbon din acest proiect, pânza biodegradabilă este transportată sus pe munte manual.
Iniţiatorii proiectului speră ca astfel să crească nivelul de conştientizare asupra pericolelor cu care se vor confrunta multe societăţi în cazul în care gheţarii dispar.
"Atunci nu ar mai exista acces la apă pentru agricultură, pentru industrie, pentru miliarde de oameni. Unde se duc? De unde îşi iau apa? Sunt miliarde pe tot globul care locuiesc în apropierea regiunilor montane, cum ar fi Munţii Stâncoşi, Anzi, Alpi şi Himalaya... care se bazează pe gheţari pentru aprovizionarea cu apă", a spus Huss.
Un alt scop este acela de a demonstra că acţiunea practică pentru atenuarea impactului încălzirii globale poate avea rezultate. "Este vorba totodată despre a întreprinde ceva", a subliniat Huss.
Acoperirea gheţarilor pentru a-i salva de la micşorare a fost testată şi în alte zone, cum ar fi în Presena din Italia, însă niciodată până în prezent într-o ţara nordică.
Gheţarul Helags din nordul Suediei a salvat de la topire cu ajutorul unui material textil
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

806
Lovituri cu greutate asupra Iranului: Israelul anunţă asasinarea altor doi oficiali iranieni de rang înalt din serviciile de informații
806

17
Universitatea Harvard este acuzată din nou de administraţia Trump că a permis dezvoltarea antisemitismului în campusul său
17

15
Autorităţile din Republica Cehă anchetă despre o posibilă "legătură teroristă" după un incendiu la o fabrică de armament
15

395
Americanii bat monedă cu figura lui Trump: apar bani de aur cu chipul președintelui SUA
395

1.251
Decizie de ultim moment: NATO evacuează personalul din Irak; sute de militari mutați în Europa pe fondul războiului cu Iranul
1.251

4.045
Rusia îi propune lui Trump 'big deal': Abandonează Iranul și vrea la schimb Ucraina
4.045

2.783
VIDEO Donald Trump anunță o reuniune de urgență în Situation Room: Americanii pregătesc o mișcare importantă în Orientul Mijlociu
2.783

952
România nu e ferită! Raportul devastator după blackout-ul istoric din Spania arată cât de fragil e sistemul energetic european
952

3.309
"Inamicul a fost învins" - Mesajul sfidător al liderului suprem al Iranului, transmis cu ocazia Anului Nou persan / Reacția ayatollahului la atacurile din Turcia şi Oman
3.309

5.089
Donald Trump pregătește o investiție uriașă în România: Învie un vechi proiect și aduce un complex de lux marca Trump Organization în țara noastră
5.089

45
Curtea Administrativă Supremă a Poloniei recunoaşte căsătoriile gay încheiate în UE
45

2.358
Se „fâsâie” cel mai ambițios proiect între România și Bulgaria: comunicare cuantică între Sofia și București
2.358

47
Fostul patriarh Filaret al Bisericii Ortodoxe Ucrainene s-a stins din viață
47
















Comentează