O femeie în vârstă de 70 de ani, care fusese confirmată cu COVID-19, s-a sinucis la Spitalul Municipal Câmpulung Muscel, a anunţat, sâmbătă, Instituţia Prefectului Argeş notează Agerpres.
"După primele cercetări ale Poliţiei, se pare că femeia şi-a pus singură capăt zilelor. (...) Personalul medical din spital a verificat-o de patru ori în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă. Din păcate, la ultima verificare, din această dimineaţă, femeia a fost găsită moartă, provocându-şi răni incompatibile cu viaţa", se arată într-un comunicat al Instituţiei Prefectului.
Conform sursei citate, femeia a fost internată pe 22 aprilie la Spitalul de Pneumoftiziologie Câmpulung Muscel, a fost confirmată COVID-19 pe 23 aprilie şi transferată, în aceeaşi zi, la Spitalul Municipal Câmpulung Muscel. Ea prezenta şi alte probleme de sănătate, suferind de insuficienţă renală cronică.
"Din data de 28 aprilie, conform datelor furnizate de reprezentanţii Spitalului Municipal Câmpulung, bătrâna a refuzat să-şi mai ia tratamentul, deşi nu prezenta forme grave ale bolii cauzate de infecţia cu COVID-19 şi i s-a recomandat un consult psihiatric, care s-a şi făcut. În urma consultului, femeia a primit un tratament medicamentos pentru depresie", precizează Instituţia Prefectului Argeş.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Argeş, în vederea efectuării autopsiei, fiind continuate cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs decesul.
Gest șocant la Câmpulung - O femeie infectată cu noul coronavirus s-a sinucis pe patul de spital
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
VIDEO Ilie Bolojan, schimb de replici cu Grindeanu în scandalul 'cutiilor de pantofi': 'În apartamentul în care locuiesc, nu ai foarte mult spaţiu să ţii cutii de pantofi. Dacă mai ai şi cărţi, n-ai spaţiu'
0

263
Activistul '#rezist' Cristian Dide, în centrul unui caz atipic: droguri cumpărate 'din spirit civic' și trimise la DIICOT! Prietenul l-a denunțat
263

1.444
VIDEO Ilie Bolojan face patru anunțuri cruciale, care schimbă jocul politic din România
1.444

408
VIDEO Ilie Bolojan nu exclude ipoteza în care va ajunge să conducă un Guvern minoritar
408

274
VIDEO Bolojan, despre fisurile din coaliție: 'Este o tehnică electorală de a fugi de răspundere'
274

1.543
VIDEO Ilie Bolojan răspunde la 'oferta' PSD de a demisiona în 72 de ore: Nu mi-am pus această problemă
1.543

881
VIDEO Bolojan vine cu explicația, după ce a schimbat planul inițial: Ce urmează pentru prețurile la pompă
881

1.119
Nicușor Dan trage un puternic semnal de alarmă, după recuperea coifului de la Coțofenești: Trebuie reguli mai stricte și aplicate corect
1.119

3.098
VIDEO Ilie Bolojan, prima reacție în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Decizia principală s-a luat în mandatul Guvernului Cîțu. Asta este realitatea' / Ce va face Guvernul
3.098

1.300
Șantajul lui Trump - Cum încearcă liderul de la casa Albă să atragă Europa în războiul din Iran
1.300

2.124
Scandal uriaș: O eurodeputată a fost prinsă cu "câteva grame de drog" de sinteză în poșetă, în timp ce se afla în arest preventiv
2.124

580
NATO, tot mai fragilă sub presiunea lui Trump. Scenariul unei Europe fără SUA
580

2.034
FOTO Primele imagini ale coifului de la Coțofenești și brățările dacice: Au intrat deja în posesia autorităților române
2.034
















Comentează