Germania pregătește o revizuire a tranziției energetice: Extinderea regenerabilelor va fi corelată cu rețeaua

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 09-02-2026 14:53

Article thumbnail

Sursă foto: e-nergia.ro

Ministrul german al Economiei, Katherina Reiche, lucrează la un act legislativ privind revizuirea extinderii reţelelor electrice şi a capacităţilor de producţie a energiei regenerabile, continuând o schimbare de curs anunţată anul trecut, transmite DPA.

Conform unui proiect legislativ consultat de jurnaliştii de la DPA, extinderea instalaţiilor regenerabile va fi mai bine sincronizată cu extinderea reţelei, în timp ce costurile vor fi reduse.

Reiche, care anul trecut a preluat postul de ministru al Economiei, s-a pronunţat în favoarea concentrării politicii energetice pe costuri şi securitatea aprovizionării, având în vedere stagnarea economiei germane. Aceasta după ce predecesorul ei, Robert Habeck, a promovat o extindere puternică a energiilor regenerabile, în principal energia eoliană şi fotovoltaică, scrie Agerpres.

În luna septembrie 2025, Reiche a anunţat că va implementa "măsuri cheie" pentru a gestiona mai bine tranziţia către zero emisii şi a o face mai accesibilă. Germania s-a angajat să ajungă la neutralitatea climatică până în 2045. Dar, pentru ca ţara să rămână pe drumul cel bun, eforturile trebuie să se concentreze pe fiabilitate, securitatea aprovizionării, accesibilitate şi eficienţă din punct de vedere al costurilor, a declarat Reiche la momentul respectiv.

În pofida progreselor semnificative cu extinderea reţelelor de distribuţie a energiei electrice, extinderea reţelei continuă să se confrunte cu provocări şi obstacole "sistemice", se precizează în motivarea proiectului de act normativ consultat de DPA. Extinderea reţelei nu poate ţine pasul cu extinderea instalaţiilor regenerabile, se mai arată în proiect.

Pe măsură ce tot mai multă energie produsă din surse regenerabile este introdusă în reţea, instalaţiile eoliene şi fotovoltaice sunt uneori închise pentru a evita supraîncărcarea reţelei, ceea ce înseamnă că producţia lor este limitată sau oprită, un proces cunoscut sub numele de redispecerizare. Operatorii au dreptul la compensaţii, care costă miliarde de euro în fiecare an.

Luna trecută, autoritatea de reglementare în domeniul energiei din Germania a informat că în 2025 capacitatea totală instalată de producţie a energiei regenerabile a Germaniei a crescut cu 11%, până la aproximativ 210 Gigawaţi.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri