Germania îşi va pune în practică planurile care vizează construirea a două noi terminale pentru gaze naturale lichefiate (LNG) şi, de asemenea, îşi va majora rezervele de gaze naturale pentru a-şi reduce dependenţa de gazele ruseşti, în contextul invaziei Ucrainei, a declarat duminică Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, transmite Reuters, citat de Agerpres.
"Vom face mai mult pentru a asigura securitatea aprovizionării cu energie a ţării noastre", le-a spus cancelarul Olaf Scholz parlamentarilor reuniţi într-o sesiune extraordinară a Bundestagului dedicată crizei din Ucraina. "Trebuie să ne modificăm politicile pentru a răspunde la dependenţa noastră de importurile provenite de la un singur furnizor de energie", a adăugat Olaf Scholz.
Germania este presată de mai mult timp de alte state din Occident pentru a deveni mai puţin dependentă de gazele ruseşti, însă planurile Berlinului de a închide toate centralele nucleare, până în 2024, şi toate termocentralele pe cărbune, până în 2030, au restrâns foarte mult opţiunile disponibile.
La începutul acestei săptămâni, autorităţile germane au suspendat procedurile de autorizare a gazoductului Nord Stream 2, un proiect de 11 miliarde de dolari care ar fi urmat să dubleze livrările de gaze naturale ruseşti în Germania, tot ca răspuns la acţiunile Rusiei în Ucraina.
"Evenimentele din ultimele zile ne-au arătat că o politică energetică responsabilă şi orientată spre viitor este decisivă nu doar pentru economia şi mediul nostru. Este decisivă şi pentru securitatea noastră", a subliniat duminică Olaf Scholz. Cu cât mai repede Germania îşi poate extinde capacităţile de generare a energiei regenerabile cu atât mai bine, a mai spus cancelarul german.
În plus, Germania îşi va majora capacităţile de stocare de gaze naturale cu două miliarde de metri cubi via opţiuni pe termen lung şi va cumpăra cantităţi suplimentare de gaze naturale de pe pieţele mondiale în cadrul unor acţiuni coordonate cu Uniunea Europeană, a anunţat Olaf Scholz.
Germania are capacităţi subterane de depozitare de gaze naturale cu un volum total de 24 de miliarde metri cubi însă în prezent acestea sunt la un grad de umplere de 30%, potrivit datelor asociaţiei Gas Infrastructure Europe.
Olaf Scholz a mai anunţat duminică faptul că Germania va construi rapid două terminale pentru gaze lichefiate la Brunsbuettel şi Wilhelmshaven. Cancelarul german şi-a exprimat sprijinul pentru construirea de terminale de gaze lichefiate încă de pe vremea când era ministru al Finanţelor în precedentul Guvern, însă până acum nu s-au înregistrat progrese semnificative.
Germania investește în două noi terminale pentru gaze naturale lichefiate, pentru a reduce dependenţa de gazele ruseşti
București
7°C
Articole Similare

368
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
368

1.189
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.189

1.397
România recuperează rapid decalajele față de UE - de la 44% la 80%, peste ritmul Poloniei. Dragoș Pîslaru: 'Este exemplu de manual'
1.397

1.607
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.607

32
FMI, Agenţia Internaţională pentru Energie şi Banca Mondială vor crea un grup de coordonare pentru a gestiona impactul economic al războiului din Orientul Mijlociu
32

52
Preţurile petrolului au scăzut cu peste 3% în cazul Brent, după ce Trump a declarat că SUA ar putea încheia în curând războiul cu Iranul
52

618
Cum vrea Guvernul să reducă prețul carburanților - două scenarii pe masă. Alexandru Nazare: 'Suntem pregătiţi să fie adoptate în această săptămână'
618

12
BVB a închis în creştere şedinţa de miercuri
12

914
UE anunță că prețurile la energie vor rămâne ridicate și după încheierea războiului din Iran: Se va trece la importuri din SUA și Algeria
914

4.914
Vacanțele de vară ale românilor, în pericol? O mare companie aeriană ia în calcul anularea zborurilor din cauza penuriei de kerosen
4.914

1.497
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.497

67
Mediul de afaceri trage semnale de alarmă: Concordia a discutat cu Grindeanu și Manole despre competitivitatea României
67

940
BYD domină piața mașinilor care nu depind 100% de combustibil!
940
















Comentează