Germania exclude să livreze arme Ucrainei în actualul context de criză cu Rusia, considerând că aceasta nu ar face decât să agraveze tensiunile, a indicat ministrul apărării, Christine Lambrecht, transmit sâmbătă AFP şi Reuters.
'Livrările de arme nu ar contribui acum' la dezamorsarea crizei, o poziţie care 'întruneşte consens în interiorul guvernului federal' condus de Olaf Scholz, a afirmat Christine Lambrecht într-un interviu publicat în săptămânalul Welt am Sonntag, informează Agerpres.
'Pot înţelege dorinţa de a sprijini Ucraina, şi este exact ceea ce facem deja', a dat ea asigurări.
'Astfel, un spital de campanie complet va fi livrat în februarie, cu instruirea necesară', a anunţat ea, precizând că, pentru Germania, aceasta implică un cost total de 5,3 milioane de euro.
'Am furnizat deja aparate de asistenţă respiratorie', a adăugat ministrul, amintind că Germania tratează 'deja în spitale ale Bundeswehr (armata germană) soldaţi ucraineni grav răniţi'.
'Suntem, aşadar, alături de Kiev. Acum trebuie să facem tot ceea ce ne stă în puteri pentru a dezamorsa criza', a rezumat ea.
Cancelarul Olaf Scholz a subliniat că politica Germaniei este de a nu livra arme letale în zone de conflict.
La rândul său, şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, a declarat că Germania nu va critica alte state pentru că sunt pregătite să livreze arme Ucrainei. 'Însă nu cred că este realist să credem că astfel de livrări ar putea înclina balanţa militară', a afirmat ea pentru Sueddeutsche Zeitung.
'Arma cea mai puternică (...) este pentru aliaţii din NATO, statele membre ale UE şi G7 să spună clar (Rusiei) că oricărei noi agresiuni i se va răspunde cu consecinţe masive', a arătat ea.
În interviul pentru Welt am Sonntag, ministrul apărării s-a referit şi la situaţia din Mali, adresându-le un avertisment ruşilor. Sosirea de mercenari ruşi ai grupului rus Wagner în Mali 'va avea consecinţe', a prevenit ea.
'Moscova nu va reuşi, prin trimiterea de mercenari, să incite Occidentul să se retragă cvasi-automat de peste tot unde Rusia nu vrea să ne vadă. Nu vom ceda, nu le vom face ruşilor lucrurile atât de facile pentru ei', a dat asigurări Lambrecht.
Ministrul german a prevenit, de asemenea, junta din Mali că, 'dacă doreşte ca Bundeswehr să rămână în ţară, trebuie să vegheze la condiţii bune'.
'Soldaţii noştri trebuie să se poată deplasa liber şi să fie protejaţi cât mai bine posibil', a subliniat ea, afirmând că este inacceptabil 'ca alegerile să fie suspendate timp de cinci ani sau ca (junta) să colaboreze cu mercenari care s-au făcut vinovaţi de grave încălcări ale drepturilor omului'.
Mali a refuzat la începutul săptămânii, ca represalii faţă de sancţiuni decise de Organizaţia statelor vest-africane, survolul teritoriului său de către un avion al armatei germane ce avea ca destinaţie capitala Nigerului, Niamey.
Germania joacă la două capete: decizia care dă curaj Rusiei
București
9°C
Articole Similare

39
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
39

102
Un oraș din România acordă tichete pentru depresie: Secretul tratamentului e altul
102

307
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
307

408
Lovitură ca-n filme în Austria: Un român a furat o adevărată comoară de la bărbatul pentru care lucrase
408

719
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
719

822
Se strânge șurubul în sistemul medical: Reguli mai stricte și control mai dur pentru asistenții medicali | DOCUMENT
822

1.100
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
1.100

471
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
471

745
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
745

3.053
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
3.053

1.769
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
1.769

1.555
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.555

1.405
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.405
















Comentează