Germania, care asigură în prezent preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene (UE), a ameninţat luni cu extinderea sancţiunilor deja decise împotriva unor responsabili din Belarus după violenţele împotriva manifestanţilor care cer plecarea preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, reales pentru al şaselea mandat în urma unui scrutin contestat în 9 august, potrivit AFP.
'Luăm în calcul posibilitatea extinderii sancţiunilor şi la alţi responsabili' din Belarus dacă situaţia din teren nu se ameliorează, a declarat presei Steffen Seifert, purtător de cuvânt al cancelarului Angela Merkel.
El a cerut autorităţilor de la Minsk să renunţe la utilizarea forţei împotriva manifestanţilor, eliberarea 'imediată şi fără condiţii' a celor care au fost încarceraţi şi iniţierea unui 'dialog naţional între guvern, opoziţie şi societate pentru depăşirea acestei crize'.
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) 'ar putea juca un rol important' în această privinţă, trimiţând o misiune de mediere pentru 'verificarea rezultatelor scrutinului', a spus el.
OSCE a indicat că nu a trimis observatori în Belarus pentru alegerile prezidenţiale din 9 august, din lipsa unei invitaţii în timp util din parte acestei ţări.
Manifestaţiile uriaşe, care au avut loc în weekend la Minsk, dar şi în multe alte oraşe din Belarus, sunt 'impresionante' şi 'emoţionante', a declarat purtătorul de cuvântul al cancelarului german. Manifestanţii 'trebuie să ştie că Europa este de partea lor', a adăugat el.
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a anunţat luni că un nou summit extraordinar al celor 27 de lideri ai ţărilor membre UE va avea loc miercuri prin videoconferinţă pentru a discuta situaţia din Belarus. 'Poporul din Belarus are dreptul să-şi decidă viitorul şi să-şi aleagă liber un conducător', a declarat Charles Michel într-un mesaj postat pe Twitter, citat de dpa. 'Violenţa împotriva protestatarilor este inacceptabilă şi nu poate fi permisă', a subliniat el.
Germania ameninţă cu extinderea sancţiunilor blocului comunitar împotriva Belarus
Articole Similare

13
A fost stabilită data procesului de defăimare al lui Donald Trump împotriva BBC
13

112
A devenit tată la 91 de ani: "Sunt în formă bună”. Povestea uimitoare a bărbatului cu șapte copii
112

138
VIDEO Donald Trump avertizează Iranul: vor fi consecințe 'foarte traumatizante' dacă respinge acordul nuclear
138

133
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a vizat obiective militare și energetice din regiunile Volgograd și Tambov
133

407
Au apus vremurile în care lumea se baza pe America. Cum s-a ajuns ca Europa să fugă de Donald Trump și nu după el
407

33
UE ameninţă Belgradul cu blocarea finanţărilor din cauza legilor privind justiţia
33

965
Îndrăgostită de un agent rus, fiica unui preot din Ucraina a devenit spion. A livrat rivalilor informații militare importante
965

41
Barack Obama critică decizia lui Trump privind schimbările climatice
41

947
Cum și-au schimbat principalii aliați NATO părerea despre SUA: Sondaj POLITICO
947

3.263
Trump îi bate obrazul președintelui Israelului: Ar trebui să-i fie rușine
3.263

14
Venezuela amână legea cu privire la amnistie
14

3.231
Analistul Radu Tudor sesizează un moment istoric în strategia lui Donald Trump, care vizează și România: „NATO 3.0”
3.231

2.117
Misterul morților de la Petrohan, cazul tulburător care a zguduit Bulgaria - Detalii șocante din cadrul anchetei
2.117

















Comentează