Ministrul german de interne şi-a exprimat îngrijorarea sâmbătă faţă de creşterea numărului de agresiuni contra refugiaţilor în ţară de la începutul anului, denunţând "abrutizarea parţială a societăţii", notează AFP.
"Situaţia s-a degradat mai mult în primele luni ale anului 2016", a declarat Thomas de Maiziere (CDU) jurnaliştilor de la grupul de presă german Funke.
Din ianuarie, ministerul său a înregistrat peste 1.100 de delicte împotriva refugiaţilor, dintre care 449 contra unor cămine de refugiaţi şi 654 împotriva refugiaţilor în afara căminelor.
Criza refugiaţilor "a acţionat ca un accelerator", facilitând trecerea la acte pentru unii, a estimat ministrul.
În 2015, Germania a înregistrat aproape o mie de delicte contra căminelor de refugiaţi, atribuite extremei-drepte, o creştere de 427% într-un an, concomitent cu afluxul de migranţi în ţară.AGERPRES
Germania: Agresiunile contra refugiaţilor continuă să crească
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.437
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
1.437

35
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
35

1.307
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
1.307

36
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
36

44
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
44

4.192
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
4.192

35
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
35

56
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
56

33
Din ”exportator” de refugiați, Siria devine refugiu - Sute de mii de oameni au fugit din Liban în Siria de la începutul războiului
33

1.788
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
1.788

6.804
Trump e pregătit să anunțe finalul războiului cu Iranul: americanii cedează la negocieri (presă)
6.804

25
Wizz Air prelungește suspendarea zborurilor către Israel până pe 20 aprilie
25

72
FOTO-VIDEO Descoperire macabră: arheologii din Mexic au descoperit un altar antic înconjurat de cranii decapitate
72
















Comentează