În fața Primăriei Ploiești, zeci de cetățeni au ieșit în stradă pentru a-și arăta nemulțumirea față de creșterea impozitelor locale. Oamenii nu mai acceptă să plătească pentru greșelile și lipsa de disciplină financiară a administrației conduse de primarul Mihai Polițeanu.
La eveniment a fost prezent și președintele AUR, George Simion, care s-a alăturat președintelui AUR Ploiești, deputatul Andrei Gușă, notează Solid News.
Problemele financiare semnalate de cetățeni includ peste 90 de milioane de lei menținuți în evidență la categoria „active în curs”, deși lucrările aferente sunt finalizate.
În paralel, aproape 5 milioane de lei figurează ca datorii neîncasate, iar municipiul a plătit peste 656.000 de lei dobânzi penalizatoare din cauza întârzierilor la plata ratelor de împrumuturi.
Potrivit protestatarilor, acești bani nu au fost folosiți în școli, infrastructură sau alte investiții, ci au fost pierduți doar în penalități.
De asemenea, fondul de risc necesar pentru garanțiile acordate, în valoare de aproximativ 2 milioane de lei, nu a fost constituit. În schimb, administrația locală a contractat un nou împrumut de 50 de milioane de lei pentru achiziția de gaze, ceea ce crește gradul de îndatorare fără a consolida protecția bugetară. Un alt exemplu invocat a fost un credit de 40.000 de euro, care a generat costuri suplimentare de peste 70.000 de lei din cauza utilizării necorespunzătoare și a întârzierilor la rambursare.
Oamenii nu cer altceva decât o administrație locală responsabilă, cu control intern real, planificare bugetară multianuală și transparență totală.
„Banii orașului sunt ai cetățenilor, nu ai unei administrații care funcționează din penalitate în penalitate. Voi continua să expun public fiecare derapaj financiar și să apăr interesele ploieștenilor”, a transmis George Simion.





























Comentează