Cultura României nu începe cu fiecare ministru al Culturii, acesta doar o administrează, a afirmat luni ministrul propus pentru preluarea portofoliului Culturii, George Ivaşcu, avizat favorabil de comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului.
"Cultura României nu începe cu fiecare ministru al Culturii. Miniştrii trec, cultura rămâne. Ministrul doar o administrează", a spus Ivaşcu, conform agerpres.ro.
Susţinând că "deseori Cultura a fost Cenuşăreasa politicii de stat", viitorul ministru şi-a declarat deschiderea spre elita ţării, spre dialog şi transparenţă cu uniunile de creaţie, cu Academia Română, cu universităţile.
Printre priorităţile enunţate de Ivaşcu se numără evaluarea, revizuirea, completarea şi modificarea, acolo unde este cazul, a întregului cadru legislativ în conformitate cu legislaţia europeană în domenii precum: Codul patrimoniului; artele spectacolului; parteneriatul public - privat; îmbunătăţirea rolului Administraţiei Fondului Cultural Naţional, Legea meşteşugarilor, dedicată prezervării meseriilor tradiţionale din România; fundamentarea unei strategii naţionale pentru cultură şi patrimoniu, crearea unui cadru de dialog; punerea imediat în aplicare a tuturor proiectelor dedicate Centenarului.
Totodată, George Ivaşcu a amintit implicarea Ministerului Culturii în alte proiecte majore precum: participarea României ca invitat de onoare la Târgul Internaţional de Carte de Leipzig, Sezonul Cultural România - Franţa, Europalia, Festivalul Internaţional "George Enescu", Timişoara - Capitală Culturală Europeană 2021, continuarea programului Limes, etc.
George Ivaşcu nu a răspuns însă, din cauza expirării timpului dedicat audierilor, la întrebările membrilor celor două Comisii de Cultură ale Parlamentului vizând probleme precum: Roşia Montană, Muzeul Comunismului, contractul de închiriere a Castelului Peleş, mutarea Departamentului Centenar de la Ministerul Culturii în subordinea premierului.
Expirarea timpului a fost invocată şi de preşedintele Comisiei senatoriale de Cultură, Radu Cosmin-Preda, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, fiind de altă părere. "Ceea ce aţi făcut nu e corect. Nu vă supăraţi. Indiferent că e juma' de oră - 25 de minute. Fiindcă îl puneţi într-o situaţie absolut jenantă pe viitorul ministru al Culturii. Pentru că toată lumea, indiferent cum am votat, va pleca cu ideea că nu a existat o audiere. Noi l-am ascultat, am pus nişte întrebări şi cu asta basta. Nu e corect, nu vă supăraţi. Eu l-am votat nu pentru răspunsurile pe care ar fi trebuit să ni le dea. Îl ştiu pe George, dar nu e corect ceea ce aţi făcut", a afirmat Kelemen Hunor.
Radu Cosmin-Preda a replicat că la Birourile permanente termenele rezervate audierii "au fost mai mult decât largi". "Să ştiţi că la Birourile permanente noi chiar am fost mai mult decât largi cu termenele. Îmi cer scuze către colegii pe care i-am încurcat. Sper ca, de aici încolo, să avem termene mai largi stabilite în Biroul permanent", a spus Preda.
George Ivașcu: 'Cultura României nu începe cu fiecare ministru al Culturii. Miniştrii trec, cultura rămâne'
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

277
Eșec pentru Dominic Fritz în fața judecătorilor: ICCJ respinge cererea de revizuire, în dosarul în care este acuzat de conflict de interese
277

2.287
Radu Miruță amenință că retrimite programul SAFE în CSAT: Eu nu semnez contracte cu 30% mai scumpe!
2.287

2.163
Alexandru Rafila, șocat de explicațiile foștilor miniștri USR, în scandalul Pfizer: Cineva a pus o bombă și îi critică pe care au încercat să o dezamorseze
2.163

6.206
Lovitură în instanță pentru Călin Georgescu, Horațiu Potra și 'gașca' sa: Curtea de Apel București, decizie de ultimă oră
6.206

143
Coiful de la Coțofenești și brățările dacice, recuperate de ziua Ralucăi Turcan, fostul ministru al Culturii: Sunt extrem de fericită!
143

2.592
Răsturnare de situație la Guvern: Se va reduce acciza doar la motorină și doar cu 30 de bani, în loc de 50 de bani
2.592

5.176
VIDEO Este haiducie totală în sistemul militar din România: Instituțiile care țin de MApN sifonează bani la greu și sfidează o țară întreagă
5.176

3.338
ANI: Toni Greblă, declarat în conflict de interese după ce a semnat trei ordine care i-au majorat salariul, deși era preşedinte al Secţiei de drept privat a Consiliului Legislativ
3.338

2.084
Cătălin Predoiu îi scoate la "careu" pe prefecți, chiar de ziua lor: "Acolo unde instituțiile statului funcționează bine în teritoriu, cetățeanul simte direct acest lucru"
2.084

5.057
VIDEO Ministrul Apărării și-a pus mâinile în cap când a văzut ce este la CSA Steaua: Sesizează procurorii DNA de urgență
5.057

112
Ministrul Muncii, despre legea salarizării: Ne dorim o formulă comparabilă cu legea acum în vigoare
112

41
Ministrul Muncii a anunțat creșterea beneficiilor pentru copiii cu dizabilități
41

4.936
VIDEO Călin Georgescu, mesaj pentru români după ieșirea de la Curtea de Apel: "România este condamnată de către actualul guvern la neputință pentru a fi exploatată". Ce a spus despre acordul Mercosur
4.936
















Comentează