Preşedintele interimar al Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, a declarat, vineri, că Horia Tecău, care şi-a anunţat, joi, retragerea din activitate, va evolua în meciul de Cupa Davis cu Peru (27-28 noiembrie, la Cluj-Napoca) şi probabil şi în primăvară, dacă România ajunge la calificările pentru turneul final al competiţiei, conform agerpres.
"Horia va veni la Cluj şi va juca în meciul de Cupa Davis cu Peru. Nu se pune problema să nu joace, aşa ne-a promis. Iar participarea lui este un foarte mare câştig şi pentru ceilalţi jucători. Pentru că el este un mentor pentru tinerii noştri jucători. Deocamdată nu ştim dacă Horia va juca şi în primăvară, la următorul meci de Cupa Davis. Eu nu am apucat încă să vorbesc cu el după anunţul făcut, dar cu siguranţă vom discuta la Cluj, săptămâna viitoare. Aşa că vom şti din timp dacă va mai juca şi în primăvară. Probabil că dacă vom câştiga această întâlnire cu Peru şi vom merge la barajul pentru Grupa Mondială (n.r. - calificările Cupei Davis pentru turneul final), atunci cu siguranţă va veni să ajute România într-un meci extrem de important. Dar încă nu ştim sigur", a spus Cosac.
În opinia oficialului FRT, retragerea lui Horia Tecău reprezintă o mare pierdere pentru tenis, dar şi pentru întreg sportul românesc.
"Ştiam câte ceva despre intenţia lui de a se retrage, dar nu aveam informaţii atât de clare. Horia rămâne însă un sportiv, un tenisman emblematic prin caracterul lui, prin realizările şi performanţele lui. Este şi va rămâne un exemplu pentru toţi sportivii români, nu doar pentru jucătorii de tenis. Retragerea lui este o pierdere foarte mare pentru tenisul masculin românesc, o pierdere mare pentru întreg sportul românesc. Dar fiecare, la un moment dat, simte că vine timpul... adică nu trăim veşnic, nu rămânem veşnic tineri din păcate. Şi uite că vine ziua în care trebuie să te retragi. Dacă el consideră că acesta este momentul oportun, atunci trebuie să îi respectăm decizia. Pe de altă parte, cred că într-un fel a luat o hotărâre bună... ca moment... adică s-a retras după o participare la Turneul Campionilor. Nu a aşteptat să fie învins de toţi jucătorii tineri. Să joci la Turneul Campionilor nu e la îndemâna oricui, aşa că el se retrage când încă este în vârf. Dar el simte cel mai bine vârsta, el simte cel mai bine accidentările. Pentru că sunt sigur că dacă nu ar fi avut probleme cu uzura şi cu accidentările atunci ar mai fi continuat", a explicat el.
George Cosac a afirmat că îi va propune lui Tecău o funcţie în cadrul Federaţiei Române de Tenis şi a subliniat că acesta are experienţa şi capacitatea de ocupa chiar şi funcţia de preşedinte al FRT dacă va candida la alegerile de anul viitor.
"Cu siguranţă îi vom propune să vină alături de noi la Federaţia Română de Tenis. El trebuie să fie alături de echipa naţională de tenis, să fie alături de tinerii jucători... El va hotărî ce va face, adică dacă va dori să fie antrenor federal sau dacă va dori să candideze pentru o funcţie de vicepreşedinte sau chiar cea de preşedinte. Pentru că alegerile vor avea în prima parte a anului viitor, probabil în martie. La cunoştinţele lui, la experienţa lui şi la capacitatea lui poate fi antrenor federal, căpitan nejucător al echipei de Cupa Davis, vicepreşedinte sau preşedinte al Federaţiei Române de Tenis. Deci poate îndeplini oricare dintre aceste funcţii fără probleme", a precizat Cosac.
Tenismanul român Horia Tecău, vicecampion olimpic şi dublu câştigător de Grand Slam la dublu, şi-a anunţat încheierea carierei profesioniste la vârsta de 36 de ani, într-un mesaj postat la 18 noiembrie pe reţelele de socializare.
''Multe emoţii curg în acest moment. Sunt recunoscător. Pentru călătorie, pentru ceea ce am trăit, pentru oamenii pe care i-am întâlnit. Sportul a fost locul meu de joacă, şcoala mea, m-a învăţat să visez, să cred şi să mă perfecţionez în timp. Energia terenului de tenis şi a iubitorilor tenisului m-a oferit o imensă recompensă şi voi păstra acest sentiment pentru totdeauna. Acum a venit timpul să mă bucur de viaţă în alt mod şi să transform toată această energie într-o nouă formă'', a scris Tecău.
Horia Tecău încheie o carieră în care a cucerit 38 de titluri la dublu şi a jucat alte 24 de finale.
Constănţeanul are titluri câştigate la Wimbledon în 2015 şi US Open în 2017, ambele alături de olandezul Jean-Julien Rojer, precum şi trofeul la Turneul Campionilor din 2015, tot alături de Rojer. De asemenea a mai câştigat medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016, alături de Florin Mergea, precum şi un titlu la dublu mixt la Australian Open, alături de americanca Bethanie Mattek-Sands.
Echipa naţională de tenis a României întâlneşte în 27-28 noiembrie, la Cluj-Napoca, selecţionata statului Peru, în barajul Grupei Mondiale I pentru calificările Cupei Davis. Învingătoarea din acest meci va juca în calificările Cupei Davis pentru un loc la turneul final, acolo unde se vor regăsi cele mai bune 16 naţionale ale lumii.
George Cosac despre retragerea lui Horia Tecău: Horia va veni la Cluj şi va juca în meciul de Cupa Davis cu Peru
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

48
FRF a anunțat plecarea lui Mircea Lucescu de la naționala României: 'Aflați în curând cine va fi. Să-i mulțumim lui nea Mircea'
48

31
LeBron James a mai bătut un record. L-a depășit pe Kareem Abdul-Jabbar
31

53
Leo Messi, gol și pasă de gol pentru Argentina. Marcator în 21 de ani consecutivi la națională
53

63
Ianis Hagi: Ne dorim ca România să nu-şi piardă încrederea în noi / Ce spune despre viitorul selecţioner
63

90
Răzvan Marin, după meciul cu Slovacia: Duminică a fost un şoc pentru noi toţi. Îi dorim multă sănătate lui Mircea Lucescu
90

84
Gattuso, după ce Italia a ratat încă un turneu final al CM: Doare. Aveam nevoie de această calificare
84

4.312
Italia, de patru ori campioană mondială, a ratat pentru a treia oară consecutiv prezența la Cupa Mondială. Ultimele patru țări calificate
4.312

2.029
Cerere total neașteptată. Ne-au amenințat cu represalii, dar vor să joace cu noi. Iran a propus un meci amical cu România
2.029

144
România pierde cu Slovacia, scor 0-2, în meci amical
144

26
Sepsi Sfântu Gheorghe egalează seria cu CSM Târgoviște în semifinală
26

85
VIDEO Antrenorul Turciei U21 s-a prăbușit în timpul meciului cu Croația
85

31
Fără Mircea Lucescu, România joacă amicalul cu Slovacia
31

60
România U17 pierde cu Italia, dar se califică la Mondial
60
















Comentează