Senatorul Mircea Geoană a anunţat, miercuri, că reprezentanţii PSRO au intenţia de a susţine, alături de PNL, o moţiune de cenzură pe tema votului din diaspora, însă textul moţiunii ar trebui să facă, în opinia sa, referire şi la faptul că actuala Putere duce "o adevărată campanie ofensivă de a opri Justiţia să facă curăţenie la nivel politic înalt".
"Biroul de conducere al Partidului Social Românesc a decis, cu privire la moţiunea de cenzură anunţată de către PNL, ca în cursul săptămânii viitoare să convocăm mecanismul bilateral de cooperare conform protocolului semnat între PNL şi PSRO. Avem intenţia de a susţine o moţiune de cenzură pe tema legată de votul pentru diaspora. Considerăm, în egală măsură, că modul în care actuala guvernare se raportează la votul democratic pe care trebuie să îl oferim tuturor românilor face parte dintr-un efort mai larg de restauraţie şi de oprire a mersului Justiţiei în lupta anticorupţie. Moţiunea de cenzură trebuie să includă, în opinia PSRO, şi o concluzie extrem de clară: actuala guvernare, actuala majoritate, în Parlament şi în acţiunile guvernamentale, conduce de fapt o adevărată campanie ofensivă de a opri Justiţia să facă curăţenie la nivel politic înalt", a susţinut Geoană, miercuri, la Senat.
El a susţinut că intenţia Puterii de a opri Justiţia în lupta anticorupţie a reieşit din atitudinea manifestată atât faţă de cazurile Şova şi Dragnea, precum şi din dorinţa "de a scoate din dispozitiv cei mai performanţi dintre liderii instituţiilor de luptă împotriva corupţiei - DNA şi ÎCCJ".
"Nu putem citi altfel recentele acţiuni, de la tergiversările cazului Şova, la ezitările în cazul Dragnea, la faptul că principalii oameni ai Guvernului Ponta - ministrul de Finanţe, ministrul Dezvoltării Regionale, fostul ministru al Transporturilor - sunt astăzi acuzaţi de corupţie, că există modificări programatice ale Codului de procedură penală, ale Legii privind conflictul de interese, că există dorinţa de a scoate din dispozitiv cei mai performanţi dintre liderii instituţiilor noastre de luptă împotriva corupţiei - DNA şi ÎCCJ. Deci, din punctul nostru de vedere, asistăm la un efort concertat de a reîntoarce lucrurile la data de dinaintea ofensivei pe care Justiţia a declanşat-o în mod justificat la nivel de corupţie politică", a precizat Geoană.
Liderul PSRO a calificat situaţia drept una "inacceptabilă", iar acest aspect va fi discutat şi în cadrul întâlnirii cu reprezentanţii PNL.
"Este inacceptabil şi, în opinia noastră - asta vom susţine şi la întâlnirea bilaterală cu cei de la PNL - votul prin corespondenţă este un subiect extrem de important, extrem de actual, extrem de relevant, dar el face parte dintr-un simptom mult mai grav de reflex antidemocratic, de protejare a corupţilor şi de stopare a mersului inevitabil de asanare a vieţii publice din România, pe care Justiţia română, cu toate imperfecţiunile sale, o conduce şi trebuie să o conducă în continuare", a conchis Geoană.
Geoană: PSRO are intenţia de a susţine o moţiune de cenzură
Explorează subiectul
Articole Similare

1.901
Simion schimbă garda în partid: Jurnalista Alexandra Păcuraru intră în conducerea AUR, peste Murad
1.901

497
Tanczos Barna îl apără pe Ilie Bolojan și spune că va rămâne premier până în 2027: Este singurul care și-a asumat decizii dificile
497

1.616
VIDEO Nicușor Dan, despre procurorii care vor să conducă PÎCCJ, DNA și DIICOT: „Mi se pare că sunt nişte oameni foarte interesanţi printre ei”
1.616

1.760
Alexandru Nazare, despre scenariul ca România să intre în recesiune tehnică: "Este posibil să avem. Dacă nu luam măsuri, FMI venea și măsurile erau mult mai dure"
1.760

1.706
Premieră în România: Două comune vor să se unească pentru a face față cheltuielilor, după măsurile de austeritate ale lui Bolojan
1.706

3.403
Dragos Sprînceană anunță că l-a invitat pe Călin Georgescu la Mar-a-Lago: Este singurul lider pe care l-am chemat și m-a refuzat
3.403

1.733
VIDEO Nicușor Dan îi răspunde lui Tanczos Barna după ce a fost 'criticat' că nu se mai implică: 'Mă întâlnesc cu liderii coaliției individual'
1.733

677
VIDEO Nicușor Dan critică Guvernul: „Ar fi fost bine să avem buget înainte de 1 ianuarie”
677

768
VIDEO Nicușor Dan explică de ce nu a decis încă dacă acceptă invitația lui Trump: 'Rolul este de observator. Invitația a fost pentru membrii'
768

1.185
VIDEO Interzicerea rețelelor sociale: Nicușor Dan a identificat două lucruri „mari” de care trebuie să ne ocupăm
1.185

2.095
VIDEO Nicușor Dan pune presiune pe CCR în scandalul amânării deciziei pe Legea pensiilor speciale: Îmi doresc o asumare / Președintele, atac direct la George Simion
2.095

565
VIDEO Plan european pentru facturi mai mici: Nicușor Dan spune că energia și digitalizarea decid viitorul economiei României
565

1.296
VIDEO Nicușor Dan anunță tensiuni în discuțiile legate de SUA din Belgia: S-au spus lucruri dureroase
1.296

















Comentează