Gigantul rus Gazprom a confirmat marţi că va injecta luna aceasta gaze naturale în cinci instalaţii europene de înmagazinare subterană, după ordinul primit de la preşedintele Vladimir Putin, de a umple depozitele din Germania şi Austria, relatează agenţia EFE, citat de agerpres.
"Gazprom a aprobat şi a început implementarea planului de a injecta gaze în cinci instalaţii europene de înmagazinare subterană, în noiembrie", a anunţat consorţiul se stat printr-un scurt mesaj pe canalul său oficial de Telegram.
"Au fost determinate volumele şi rutele de transport de gaze", au adăugat reprezentanţii companiei, fără a da mai multe detalii.
Conform agenţiei oficiale TASS, furnizările de gaze directe prin gazoductul Yamal-Europa în Germania au fost reluate luni după-amiaza şi au fost mai mult decât dublate.
Marţi, volumul s-a ridicat la circa 860.000 metri cubi pe oră, comparativ cu 360.000 metri cubi în după-amiaza de luni, conform datelor operatorului german Gascade.
Gazoductul Yamal-Europa traversează teritoriul a patru ţări: Rusia, Belarus, Polonia şi Germania.
În plus, solicitările de tranzit de gaze prin Ucraina şi Slovacia au crescut marţi la circa 83 milioane mc, de la 75,2 milioane mc luni, a anunţat operatorul slovac de transport Eustream.
Potrivit agenţiei Interfax, furnizările pentru tranzit prin Ucraina s-au majorat deja cu 50%, comparativ cu 1 noiembrie.
În urmă cu două săptămâni, Putin a ordonat preşedintelui Gazprom, Alexei Miller, să umple depozitele din Austria şi Germania, după ce finalizează umplerea rezervarelor din Rusia. El a subliniat că acest pas va permite "îndeplinirea într-un mod fiabil, stabil şi cu un ritm bun" a angajamentelor Gazprom din Europa şi "aprovizionarea partenerilor europeni cu gaze pe parcursul toamnei şi iernii".
"În plus, fără îndoială va crea o situaţie mai propice pe piaţa de hidrocarburi în Europa", a semnalat preşedintele rus, în contextul preţurilor ridicate la gaze.
O treime din gazele naturale consumate de Europa provin din Rusia.
Gazprom va injecta luna aceasta gaze naturale în instalațiile europene de înmagazinare subterană, după ordinul primit de la vladimir Putin
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

617
VIDEO Presiune pe Guvern pentru ieftinirea carburanților: ministrul Ivan revine cu soluțiile fiscale înaintea deciziei finale
617

33
Rata a inflaţiei a depăşit 50% pe fondul războiului cu SUA şi Israel
33

1.125
Guvernul pregătește sprijin țintit pentru persoanele vulnerabile. Ministrul Muncii: Nu vreau să fie perceput acest sprijin un soi de pomană sau ceva nemeritat
1.125

2.688
Piața semiconductorilor se va prăbuși din cauza războiului din Iran: Rusia poate deveni un jucător cheie
2.688

2.619
Românii primesc o nouă lovitură: expiră plafonarea prețului alimentelor de bază, iar scumpirile se anunță în lanț
2.619

45
Ministrul Muncii: „Nu avem reduceri din punct de vedere al cheltuielilor la asistența socială”
45

3.558
Furt de proporții uriașe: 12 tone de ciocolată ale unui gigant elvețian au dispărut în tranzit. Asta ar putea lăsa rafturile goale înainte de Paște
3.558

3.552
Sondaj CURS: Guvernul, sancționat dur pentru gestionarea crizei carburanților. Românii resimt puternic scumpirile și cer reducerea taxelor
3.552

77
Vicepreşedintele CE Roxana Mînzatu şi comisarul european pentru Transport sustenabil şi turism, Apostolos Tzitzikostas, vizită oficială în România - Cei doi se vor întâlni cu preşedintele şi cu premierul şi vor participa la conferinţa The Economist
77

26
Semifinala județeană a "Maratonului pentru Educație Antreprenorială" are loc pe 31 martie, la București
26

6.160
VIDEO Revoluție pe piața auto din Europa: Se lansează prima mașină electrică cu baterie semi-solidă și autonomie de 530 km
6.160

28
ONRC: Numărul firmelor radiate a scăzut cu 3% în primele două luni din 2026
28

1.356
E alertă! Criza din Golf ar putea scumpi totul: blocarea strâmtorii Ormuz, val global de scumpiri
1.356
















Comentează