Fostul fotbalist englez Gary Neville a îndemnat Manchester United să „înceteze experimentele” şi să numească un antrenor care „se potriveşte ADN-ului clubului” după ce Ruben Amorim a fost demis luni.
Fostul mijlocaş Darren Fletcher a preluat conducerea până la numirea unui antrenor interimar, clubul intenţionând să numească un antrenor permanent abia în vară.
Fostul fundaş al Angliei şi al lui United, Neville, consideră că următorul antrenor numit la Old Trafford trebuie să reflecte tradiţiile clubului.
„Experimentele trebuie să înceteze. Am fost întotdeauna foarte mândru de ceea ce reprezintă acest club – fotbal aventuros, captivant, cu jucători tineri şi care distrează publicul. Ei trebuie să-şi asume riscuri şi să aibă curajul să joace un fotbal ofensiv, agresiv. United a ajuns într-un punct în care are nevoie de un antrenor care să se potrivească cu ADN-ul clubului de fotbal. Barcelona nu se va schimba niciodată pentru nimeni. Nu cred că United ar trebui să se schimbe pentru cineva. Clubul trebuie să găsească un antrenor care are experienţă şi care este dispus să joace un fotbal rapid, spectaculos, ofensiv şi agresiv”, a declarat el pentru Sky Sports, potrivit news.ro.
Tehnicianul portughez Ruben Amorim a fost demis de la Manchester United, luni, după doar 14 luni în funcţie.






























Comentează