Confederaţia Naţională a Antreprenoriatului Femeilor (CONAF), prima şi cea mai mare confederaţie de acest gen din România, împreună cu Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG), organizează luni, la Bucureşti, Gala "Antreprenor în România" informează Agerpres.
În cadrul Galei vor fi prezentate concluziile rezultate în urma dezbaterilor ce au avut loc în cadrul Conferinţelor Pactul pentru Muncă privind deficitul forţei de muncă din România, desfăşurate în cursul acestei luni la Cluj-Napoca şi Iaşi.
Principalele teme supuse dezbaterilor evidenţiază probleme majore precum lipsa de personal calificat, modalitatea de atragere de forţă de muncă specializată, dar şi modificările legislative necesare pentru o evoluţie pozitivă a pieţei muncii.
Acest eveniment este precedat de o serie de conferinţe, care au avut loc în oraşele Cluj şi Iaşi, în perioada 11 şi 19 septembrie 2019, sub titlul "Pactul pentru Muncă". În cadrul conferinţelor au fost abordate şi discutate subiecte importante şi propuneri de modificări legislative, care pot influenţa favorabil evoluţia pieţei muncii din România în perioada următoare.
Opiniile confederaţiei se bazează pe discuţii cu specialişti, reprezentanţi ai Preşedinţiei şi Guvernului României, reprezentanţi ai companiilor private care operează în diverse domenii de activitate, manageri de top din companii de stat.
Totodată, vor fi comunicate rezultatele finale ale sondajului ce face referire la Mediul Antreprenorial în România, realizat de Novel Research.
Concluziile conferinţelor se vor concretiza într-un Memorandum of Understanding (MoU), aprobat şi susţinut de toţi participanţii la dezbateri, pentru a îmbunătăţi condiţiile de pe piaţa muncii din România. Modul de implementare a discuţiilor şi a liniilor de acţiune viitoare va fi promovat la Gala "Antreprenor în România".
Conferinţele CONAF şi FPPG vor continua şi în alte oraşe majore din ţară pentru a identifica sincronizarea pieţei muncii şi pentru a îmbunătăţi legislaţia aferentă.
Printre invitaţii susţinători ai proiectului Pactul pentru Muncă? care vor participa la eveniment se numără: Marius Constantin Budăi - ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Roxana Mînzatu - ministrul Fondurilor Europene, Ana Birchall - ministrul Justiţiei, Paula-Marinela Pîrvănescu - secretar de stat Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.
La Gala sunt aşteptaţi, de asemenea, reprezentanţi ai Preşedinţiei, Administraţiei locale, patronatelor şi societăţii civile, oameni de afaceri, directori de companii.
Gala Antreprenor în România are loc luni, la Bucureşti
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

0
ANRE, sub presiune din cauza crizei energetică: miliarde de lei încă de decontat
0

6
Consiliul Judeţean Prahova cere 32 de milioane de lei din Fondul de rezervă pentru securizarea surselor de apă şi modernizarea sistemului de alimentare
6

19
FOTO Între randament pe hârtie și realitate: AXXIS Nova Resort & SPA - cum arată un proiect imobiliar, în prima linie la mare, care livrează
19

7
Aproximativ 400 de mineri vor fi disponibilizați odată cu închiderea CET Govora
7

18
CFR semnează un contract de peste 2 miliarde lei pentru reabilitarea liniei feroviare Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeş
18

7.121
BREAKING FOTO Cutii întregi cu sute de mii de euro găsiți de DNA în casa șefului ARR - Perchezițiile continuă
7.121

2.216
Discuții la Palatul Victoria despre bani europeni și blocaje în sistem. Bolojan cere reguli clare pentru fondurile UE: „Investițiile nu trebuie blocate de interpretări diferite”
2.216

28
Gestionarea bagajelor în Europa: clasamentul companiilor aeriene în 2026
28

73
România intră tare pe piața mobilității verzi: Microbuzele electrice produse la Câmpina cuceresc Europa
73

2.965
Nicușor Dan vorbește de trei autostrăzi cruciale pentru viitorul României: „Capătă o importanță strategică tot mai mare!”
2.965

13
Vodafone Business lansează o nouă ediție a Bootcamp-ului Deschis la Nou: 2 zile de mentorat, 15 experți, 300 de antreprenori
13

60
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
60

2.158
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
2.158
















Comentează