Purtătorul de cuvânt al PSD, senatoarea Gabriela Firea, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, că prezidenţiabilul ACL, Klaus Iohannis, 'nu doreşte să ne spună cât a câştigat' din adopţiile internaţionale pe care le-ar fi intermediat în anii '90.
Gabriela Firea a adresat zece întrebări candidatului ACL referitor la 'implicarea în diferite cazuri de adopţii internaţionale după '90'.
'Ce aţi câştigat şi de ce aţi ţinut aceste detalii ascunse timp de 20 de ani?', a întrebat purtătorul de cuvânt PSD. Aceasta a făcut referiri, prin intermediul acestor întrebări, la faptul că Iohannis ar fi intermediat, în calitate de profesor adopţia a trei copii, de către cetăţeni canadieni. Ea i-a cerut lui Iohannis să spună câţi bani a primit în această calitate şi dacă a avut legături cu avocaţii care au intermediat adopţia internaţională.
'De ce nu aţi reacţionat când aţi fost acuzat trafic de organe?', l-a întrebat, de asemenea, Firea pe candidatul ACL. Gabriela Firea a menţionat că Iohannis nu ar fi luat legătura cu rudele copiilor adoptaţi.
'Sunt liberă la 25 de ani de la Revoluţie să afirm că în calitate de mamă voi vota un candidat care este şi părinte. Nu am făcut referiri la familii care nu au copii. M-am referit la un singur om, candidatul ACL, Iohannis, din punctul de vedere al faptului că în calitate de profesor a acceptat să lucreze cu nişte străini pentru adopţii internaţionale', a spus Firea.
Aceasta a adăugat că politicianul ACL 'nu doreşte să ne spună cât a câştigat din aceste adopţii şi dacă există o legătură directă sau indirectă între adopţiile din anii '90 şi cumpărarea unui imobil de 70.000 de mărci în '92'. Firea a mai spus că doreşte ca Iohannis să facă aceste dezvăluiri, deoarece româniii 'trebuie să ştie pe cine votează'.
Gabriela Firea, întrebări de baraj pentru Klaus Iohannis
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

35
Emiratele Arabe Unite, sub tirul atacurilor aeriene: populația este îndemnată să se adăpostească
35

65
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia continuă ofensiva aeriană de amploare, folosind sute de drone și rachete
65

117
Horoscopul zilei de 1 aprilie 2026. Leii au o zi în care vor să fie observați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
117

327
De câți militari ar fi nevoie pentru o intervenție terestră în Iran - Lecțiile războailor recente
327

702
România este pe primul loc în Europa și în top 10 global la țările în care companiile își mută serviciile și locurile de muncă
702

1.014
Secretele Palatului Buckingham - Boala care l-a răpus pe Prnințul Philp: S-a trezit, s-a spălat, a spus că nu se simte bine şi a murit în linişte
1.014

1.111
VIDEO A fost desemnată cea mai bună plajă din Europa. Locul care a dat peste cap ultimul clasament realizat de experți
1.111

570
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
570

492
România ar putea contribui la deminarea strâmtorii Ormuz. Ministrul Apărării îi răspunde lui Nicușor Dan: 'Ne-am făcut temele'
492

1.827
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
1.827

875
PNL, poziție de forță în fața lui Grindeanu: 'PSD poate cere ce vrea, noi mergem înainte cu Bolojan'
875

971
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
971

1.866
Războiul îi sperie pe turiști: Destinațiile preferate de români care ieftinesc vacanțele pentru a atrage turiști
1.866
















Comentează