Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, susţine că formaţiunea sa nu dă jos guvernele din care face parte, iar în acelaşi timp sprijină toate proiectele naţionale ale preşedintelui Klaus Iohannis, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Gabriel Oprea a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, că UNPR ţi-a respectat angajamentele în guvernele Boc, Ungureanu şi Ponta şi este şi un partener al preşedintelui Klaus Iohannis în privinţa proiectelor naţionale iniţiate de acesta.
"Ne-am respectat tot timpul angajamentele, fie în Guvernul Boc, Ungureanu, în guvernele Ponta. Suntem un partid care nu dă jos guvernele din care facem parte. Pe de altă parte, suntem un partid care am introdus pe scena politică interesul naţional sau naţionalismul de tip european în care sprijinim şi toate proiectele naţionale ale preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, pe probleme de securitate naţională, apărare, ordine publică, siguranţă naţională, cum ar fi proiectul pentru 2 la sută din bugetul ţării pentru Apărare sau în probleme de servicii, justiţie", a afirmat Gabriel Oprea.
El a mai spus că UNPR îţi propune ca până în 2016 să aibă un milion de membri.
Sâmbătă, la Constanţa a avut loc reuniunea zonală a organizaţiilor UNPR din regiunea II Sud-Est.
Gabriel Oprea: UNPR nu dă jos guvernele din care face parte
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

24
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
24

1.516
CCR lovește în regulile transferului magistraților: decizie cu efecte directe asupra instanțelor
1.516

18
Ionuț Stroe: Perioadele de incertitudine nu sunt terenul potrivit pentru experimente politice
18

2.490
VIDEO Sorin Grindeanu, semnal pentru Bolojan după ultimul sondaj CURS: Stabilitatea de dragul stabilității nu este un argument!
2.490

1.746
VIDO Grindeanu, reacție nervoasă la amânările infinite ale Guvernului în a lua o decizie majoră în privința carburanților: Este cinism la adresa românilor
1.746

27
VIDEO Sorin Grindeanu dezvăluie cum le-a spus colegilor din PSD să voteze dacă ies sau nu de la guvernare: Orice scenariu!
27

2.194
VIDEO Grindeanu, replică tăioasă pentru Bolojan: „E de râs, dacă nu de plâns. Un pic de decență n-ar strica”
2.194

1.448
Sorin Grindeanu neagă că ar fi fost convocat la Cotroceni de Nicușor Dan: Nu știu de nicio întâlnire
1.448

3.524
SURSE Planul din PSD după ce AUR a anunțat că depune moțiune de cenzură în aprilie-mai
3.524

2.339
AUR ridică mingea la fileu pentru PSD: formațiunea lui Simion depune moțiune de cenzură în aceeași perioadă în care social-democrații urmează să decidă soarta coaliției
2.339

5.511
DNA îl anchetează pe directorul Transelectrica: E patronul hotelului unde se caza Iohannis când mergea la schi
5.511

31
Investiții în Energie -– Bogdan Ivan: Nu este vorba de a alege între SUA sau Uniunea Europeană, aceasta este o perspectivă eronată
31

1.012
UDMR cere PSD să nu rupă coaliția: Un guvern minoritar nu e o idee bună!
1.012
















Comentează