Primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, a anunţat lucrări pentru realizarea, pe Bulevardul Iuliu Maniu, a uneia dintre cele mai lungi piste pentru biciclişti din ţară, însă OPTAR a precizat că va cere desfiinţarea pistelor, în cazul în care acestea vor fi amenajate pe trotuare.
Potrivit unui comunicat transmis de Primăria Sectorului 6, costul proiectului este de 1.636.964 lei fără TVA, iar, conform contractului, termenul de execuţie a lucrărilor este de două luni, în funcţie de condiţiile meteorologice.
"Pista de biciclete va fi amenajată cu marcaj termoplastic, marcaj preformat, marcaj tactil, covor antiderapant, buton reflectorizant aplicat, inclusiv indicatoare rutiere dreptunghiulare, circulare şi triunghiulare", a precizat sursa citată.
De asemenea, în contextul criticilor formulate de către Organizaţia pentru Promovarea Transportului Alternativ în România (OPTAR), primăria a precizat că proiectul a fost avizat de către Comisia Tehnică de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti şi de către Brigada Rutieră a Poliţiei Municipiului Bucureşti.
"Lucrările de semnalizare rutieră orizontală constând în marcarea pistei de biciclete pe Bdul. Iuliu Maniu sunt puse în operă în baza proiectului 'vizat spre neschimbare' de către Comisia Tehnică de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti nr. 1843835/21.05.2020 şi de către Brigada Rutieră a Poliţiei Municipiului Bucureşti nr.868064/29.05.2020. Realizarea lucrărilor se efectuează cu respectarea prevederilor Normativului NP 051/2012 privind normele pentru adaptarea clădirilor civile şi spaţiului urban aferent la exigenţele persoanelor cu handicap, aprobat prin Ordinul nr.189/2013. Semnalizarea rutieră temporară pe timpul lucrărilor se face în conformitate cu prevederile HCGMB nr. 205/2009, modificată şi completată cu HCGMB nr.176/2017", reiese din comunicat.
Într-o postare pe Facebook, primarul Gabriel Mutu a precizat că este vorba despre "una dintre cele mai lungi piste" pentru biciclişti din ţară, cu o lungime totală de 14,4 km (de la Piaţa Leul până la autogara Militari pe trotuar, apoi pe carosabil până la Liceul Tehnologic, cu întoarcere pe celălalt sens pe carosabil până în apropierea staţiei de metrou Păcii şi apoi din nou pe trotuar până la Piaţa Leul).
Pe de altă parte, preşedintele OPTAR, Marian Ivan, a declarat pentru AGERPRES că, în cazul în care primăria va "insista să marcheze" pistele pe trotuare, va cere Poliţiei Rutiere desfiinţarea acestora. El a subliniat că la Ministerul Lucărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a început procedura de adoptare a Ghidului de proiectare a infrastructurii pentru biciclete şi că în urma adoptării acestui document toate infrastructura care nu corespunde normativelor va fi desfiinţată.
"Într-o săptămână va fi în dezbatere. În momentul în care acest document va fi adoptat, această pistă se va desfiinţa automat. De ce să investeşti bani când ştii din start că nu respectă standardele pe care Ministerul le-a anunţat în urmă cu trei ani deja?", a întrebat Marian Ivan.
El a adăugat că proiectul nu respectă hotărârea Consiliului General al Capitalei prin care s-a adoptat Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) şi care conţine prevederi legate de infrastructura pentru biciclete.
"Tot în PMUD există nişte trasee prioritare pe care Primăria Municipiului Bucureşti trebuia să le facă. Pe Iuliu Maniu trebuia să fie o arteră principală de piste pentru biciclete care să preia fluxurile din cartiere şi acolo trebuia să fie minimum 2,5 metri lăţime. Or asta este imposibil să o faci pe trotuar, respectând şi drepturile pietonilor. În al doilea rând, este vorba despre normativul 51. În primul rând, pe o arteră de circulaţie de genul Iuliu Maniu, unde populaţia este foarte densă, este obligatoriu ca spaţiul lăsat pietonilor să fie de 1,8 metri. Or, există situaţii în care spaţiul se gâtuie la un metru, fără să existe spaţiu de siguranţă între pietoni şi biciclişti, în condiţiile în care circulă un singur pieton. Iar trotuarele nu sunt cu un singur sens, trebuie obligatoriu să circule cel puţin doi oameni unul lângă celălalt", a mai spus Marian Ivan.
Reprezentantul OPTAR a reproşat şi faptul că nu există un spaţiu de siguranţă al pistei pentru biciclete.
"Mersul cu maşina, care este pe patru roţi, e mult mai stabil decât mersul pe bicicletă. Nu se ţine cont de factori care influenţează mersul pe bicicletă: de faptul că o bicicletă merge sinuos, de faptul că bate vântul, pietonii nu au unde merge şi atunci sar în faţa biciclistului. În plus, pe pista pentru biciclete trebuie să circule şi trotinetele electrice. Or, acelea sunt mult mai instabile decât bicicletele", a afirmat Ivan.
Gabriel Mutu a anunțat execuția celei mai lungi piste de biciclete din România. Cum vor arăta pistele de pe Bulevardul Iulia Maniu
Explorează subiectul
Articole Similare

1.203
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a bătut cu pumnul în masă la Bruxelles. Mesajul clar transmis comisarului european pentru Apărare şi Spaţiu: România trebuie să fie parte din lanţurile internaţionale de producţie
1.203

1.788
SURSE Șeful Poliției Sector 1 și polițiști de la Investigații Economice Sector 1 aduși de ofițerii DNA la audieri - Procurorii iau declarații și urmează să stabilească măsurile
1.788

2.550
„Haideţi să listăm” - Victor Ponta a făcut calculele și știe care e soluția pentru scoaterea României din „groapa” economică
2.550

535
Vești bune pentru fermieri! Guvernul schimbă regulile: credite mai rapide și acces mai ușor la fonduri europene
535

37
România are nevoie de zeci de miliarde pentru modernizarea rețelelor de apă
37

92
Bloomberg: Polonia începe ofensiva economică în Germania. Economia de un trilion de dolari își „arată mușchii” la Berlin
92

6.525
Țara care a spart pragul de 1 trilion și cumpără Germania încetul cu încetul
6.525

49
Consiliul Concurenței autorizează preluarea CEF Pelicanu de către Greenvolt International Power
49

26
RBL & ROPEA susţin accelerarea mobilizării capitalului instituţional local către private equity pentru creșterea economiei romȃnești
26

35
Daniel Vasilică Harpa anunță că Ținutul Neamțului a fost premiat la Târgul de Turism al României
35

3.352
Primarii strigă că nu au bani, dar plătesc Valentine’s Day din bugetul local. 115.000 lei pentru o noapte de „Bei sau faci” la Alexandria
3.352

194
Cine sunt frații Pavăl - Povestea lui Dragoș și Adrian Pavăl, patronii imperiului românesc care au cumpărat Carrefour
194

3.093
România schimbă direcția. Semnal rar în economie: exporturile trag balanța în sus, dar rana deficitului rămâne deschisă | DOCUMENT
3.093

















Comentează