Apărarea europeană nu poate evolua fără o legătură transatlantică solidă şi funcţională, profilul Europei ca şi actor global fiind în strânsă legătură cu aceasta, a subliniat ministrul Apărării, Gabriel Leş, luni, în cadrul declaraţiilor comune susţinute alături de omologul austriac.
"Vizita la Bucureşti a omologului austriac, domnul ministru Mario Kunasek, s-a desfăşurat în contextul deţinerii de către Austria a Preşedinţiei Consiliului UE, respectiv al preluării de către România, începând cu 1 ianuarie 2019, a acestei înalte responsabilităţi. Astfel, discuţiile de azi s-au concentrat pe evoluţiile şi pe progresele realizate de Austria pe perioada mandatului său şi, bineînţeles, pe priorităţile României pe durata deţinerii Preşedinţiei în domeniul apărării. (...) Am evidenţiat faptul că suntem pregătiţi să ne asumăm responsabilităţile majore ce decurg din această calitate, demersurile pe acest palier la nivel de minister, ca, de altfel, la nivelul întregului Executiv, aflându-se în grafic", a declarat Gabriel Leş, potrivit agerpres.ro.
Ministrul român al Apărării a adăugat că în cadrul discuţiilor a evidenţiat, în ceea ce priveşte evoluţiile pe dimensiunea de securitate şi apărare în cadrul UE, că "apărarea europeană nu poate evolua fără o legătură transatlantică solidă şi funcţională, profilul Europei ca şi actor global fiind în strânsă legătură cu aceasta".
"În ceea ce priveşte capabilităţile militare, România va continua să sprijine procesul de dezvoltare a acestora în cadrul UE prin acţiuni concrete, în paralel cu eforturile de includere a contribuţiei Agenţiei Europene de Apărare în abordarea cuprinzătoare a UE în domeniul securităţii şi apărării", a mai declarat Leş.
El a precizat că o altă temă a convorbirilor a constituit-o problematica Balcanilor de Vest.
"Am spus că în această zonă provocările sunt în continuare complexe şi în acest context apreciem că angajamentul operaţional în regiune al UE trebuie menţinut, concomitent cu acordarea sprijinului pentru creşterea rezilienţei, consolidării capabilităţilor de apărare şi a securităţii naţionale a statelor din Balcanii de Vest. De asemenea, am ţinut să reamintesc că România salută noua Rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU cu privire la EUFOR Althea, apreciind astfel că acţiunile operaţionale ale UE în regiune nu ar trebui diminuate până când situaţia din Bosnia-Herţegovina nu va fi una stabilă şi ireversibilă ", a spus Leş.
Ministrul a adăugat că, de asemenea, au fost abordate şi aspecte referitoare la implementarea strategiei globale a UE în domeniul securităţii şi apărării.
"Ţara noastră va sprijini cu fermitate în continuare nivelul de ambiţie al UE ce vizează răspunsul la conflictele şi crizele existente. O politică de apărare şi securitate comună mai puternică va permite o implicare crescută a Europei în domeniul securităţii şi apărării ", a afirmat Leş.
Ministrul a conchis că la finalul discuţiilor a arătat că "dezvoltările din cadrul UE nu trebuie să evolueze în antagonism cu cele de la nivelul NATO".
"România, ca stat membru responsabil şi activ al ambelor organizaţii, apreciază că pilonul securităţii europene este asigurat doar prin intermediul unei cooperări şi coordonări îmbunătăţite între UE şi NATO. Ca o concluzie, discuţiile purtate cu omologul meu au evidenţiat similarităţile în angajamentele celor două state de a contribui la consolidarea profilului UE ca actor global şi a reprezentat un bun prilej de asigurare a continuităţii în implementarea iniţiativelor în domeniul apărării de pe agenda europeană şi a colaborării dintre cele două ţări", a mai afirmat Leş.
Gabriel Leş: Apărarea europeană nu poate evolua fără o legătură transatlantică solidă şi funcţională
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.067
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.067

1.260
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
1.260

36
Ministrul Oana Ţoiu a reiterat susţinerea României faţă de Ucraina, la reuniunea informală a CAE de la Kiev
36

47
Oana Țoiu, mesaj dur după vizita la Bucea: „Aceste masacre nu trebuiau să aibă loc”
47

694
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
694

137
Clara Volintiru, secretar de stat MAE, întâlnire cu noul ambasador al SUA în România, Darryl Nirenberg
137

32
România și Ucraina pregătesc producția de drone. Miruță: 'Proiectul beneficiază de 200 de milioane de euro prin programul SAFE'
32

2.801
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.801

1.473
Război surd pentru șefia parchetelor: Ministerul Justiției reia interviurile cu candidații respinși de CSM
1.473

3.495
'A avut dispreț pentru europeni'. Traian Băsescu, verdict fără menajamente pentru haosul creat de Trump: Culege ce a semănat
3.495

2.760
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.760

2.423
VIDEO Vești bune înainte de Paște! Guvernul intervine - mii de angajați își primesc salariile restante
2.423

1.121
VIDEO Acordul UE-Mercosur trece de testul din Guvern. dar riscă să fie trântit în Parlament
1.121
















Comentează