Atacantul brazilian al echipei Manchester City, Gabriel Jesus, spune că a trecut printr-o perioadă mai puţin plăcută a carierei sale la gruparea engleză, nereuşind să înscrie în zece partide pe care le-a disputat anul acesta din octombrie până în noiembrie, potrivit Agerpres.
''Am pus multă presiune pe mine, doream să înscriu cât mai repede şi nu reuşeam, asta nu mi-a făcut bine. Cu siguranţă, luna trecută nu a fost una bună pentru mine, am trecut prin momente dificile, nu eram deloc fericit. Am jucat nouă sau zece partide şi am ratat toate ocaziile pe care le-am avut. Eram foarte nemulţumit de mine, îmi venea să mă împuşc, să-mi trag un glonţ în cap'', a spus Gabriel Jesus, care a marcat trei din cele patru goluri ale ''cetăţenilor'' în victoria cu 4-1 de miercuri în faţa celor de la Dinamo Zagreb, din Liga Campionilor.
Dacă în competiţia europeană Manchester City a câştigat detaşat grupa din care făcea parte şi s-a calificat în faza următoare, în Premier League echipa se află pe locul 3 după 16 etape, cu 32 de puncte, la 14 puncte în urma liderului Liverpool.
Duminică, în etapa a 17-a, City, campioana en titre a Angliei, va juca un adevărat derby, la Londra, cu Arsenal.
Gabriel Jesus - Îmi venea să mă împuşc, să-mi trag un glonţ în cap
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

12
Olympique Lyon îl transferă definitiv pe Martin Satriano la Getafe CF
12

20
Rapid București, prima finalistă a Ligii Naționale după victoria cu FCC Baschet UAV Arad
20

42
Nicolae Stanciu: Toată lumea e mai liniştită şi bucuroşi să ştim că e bine şi are o stare stabilă acum. A fost un şoc
42

32
Ionel Gane, secundul naţionalei: Suntem mai bine, pentru că şi nea Mircea este mai bine
32

19
CSO Voluntari învinge Dinamo București cu 3-0 în semifinalele Diviziei A
19

21
FC Bihor Oradea îl transferă pe Bogdan Vătăjelu până în vară
21

33
Uli Hoeness: 'Dacă Isak valorează 150 de milioane de euro, atunci Harry Kane ar trebui să valoreze 250'
33

24
Tribunalul din Nantes respinge cererea Cardiff în cazul transferului lui Emiliano Sala
24

3.609
Informații de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu. Medicii au decis ce intervenție vor face
3.609

228
Ofertă uriașă pentru Cosmin Olăroiu. Clubul este pregătit să înceapă negocierile
228

144
Max Verstappen nu se răzgândește. Ar putea părăsi Formula 1: 'Nu mai este ceea ce vreau să fac'
144

27
Andreea Dragoman pierde cu a treia jucătoare a lumii la debutul la Cupa Mondială de tenis de masă
27

101
Carlos Alcaraz rămâne lider mondial. Cine este jucătorul român cel mai bine clasat
101















Comentează