Preşedintele american, Joe Biden, va promite în cursul reuniunii G7 care va avea loc vineri, patru miliarde de dolari pentru dispozitivul COVAX de vaccinare anti-COVID-19, a făcut cunoscut joi Casa Albă, notează AFP preluat de agerpres.
O primă tranşă de 2 miliarde de dolari va fi eliberată "foarte repede", a declarat un înalt responsabil american. A doua tranşă de 2 miliarde va fi eliberată treptat timp de doi ani, în 2021 şi 2022.
Programul COVAX îşi propune să furnizeze în acest an vaccinuri anti-COVID-19 către 20% din populaţia din aproape 200 de ţări şi teritorii participante, dar el include mai ales un mecanism de finanţare care permite unui număr de 92 de economii cu venituri mici şi medii ale lumii să aibă acces la dozele preţioase.
"Statele Unite sunt încântate să-şi aducă prima contribuţie la COVAX", a declarat oficialul american.
"Considerăm că este esenţial să ne jucăm rolul pentru a învinge această pandemie la nivel global", a adăugat el.
Prima întâlnire virtuală a G7, concentrată asupra pandemiei de coronavirus şi schimbările climatice, este programată vineri în jurul orei 14:00 GMT.
Acesta va reuni liderii Statelor Unite, Franţei, Marii Britanii, Germaniei, Italiei, Japoniei, în prezenţa şefilor Uniunii Europene, şi va fi prezidată de premierul Boris Johnson.
Londra a preluat preşedinţia prin rotaţie a grupului şi intenţionează să găzduiască în iunie un summit al liderilor săi într-o staţiune litorală din Cornwall.
G7: Preşedintele Joe Biden promite 4 miliarde de dolari pentru progamul COVAX
București
8°C
Articole Similare

64
VIDEO Semnal de alarmă din laboratoare: Vapatul favorizează apariția cancerului pulmonar și oral, confirmă pentru prima dată cercetătorii
64

1.754
CNAS face anunțul așteptat după ani de blocaje: Dosarul electronic pentru pacienți, accesibil din această vară. Ce vei putea vedea și cum te conectezi
1.754

27
Două prelevări de organe realizate la Iași și Satu Mare
27

50
Ministrul Sănătăţii: În momentul de faţă, nu suntem într-o criză de medicamente
50

30
Vocile Madrigal şi ale copiilor Cantus Mundi vor fi difuzate în şapte spitale din Capitală
30

141
Îngrijire la domiciliu pentru vârstnici, printr-un program al autorităților locale
141

152
Sprijin real pentru sănătatea mintală: 3.000 de lei pentru persoanele cu depresie
152

2.525
Boală severă, descoperită în timpul unei radiografii
2.525

49
Semnal de alarmă: Chimicalele din plastic, posibil factor în milioane de nașteri premature
49

47
Echipa de radiologi a Spitalului Judeţean Giurgiu a fost completată cu un medic cu specializare în senologie
47

51
Zaharescu(ARPIM):Decizii precum taxa clawback au omorât complet orice fel de investiţie în industria farmaceutică din România
51

45
Rogobete: Zona adicţiilor este una extraordinar de importantă şi comportă mai multe abordări
45

77
Aprobare europeană pentru un nou tratament împotriva bolii grefă-contra-gazdă
77
















Comentează