Comisia Europeană a interzis miercuri proiectul de fuziune între activităţile feroviare ale grupului Alstom şi cele ale grupului german Siemens, apreciind că aceasta ar avea consecinţe nefaste pentru concurenţa de pe piaţa feroviară a Uniunii Europene, transmite AFP preluată de Agerpres.
Fuziunea dintre Alstom şi Siemens ar fi dat naştere unui gigant european în domeniul transportului feroviar, prezent în 60 de ţări şi cu o cifră de afaceri anuală de 15,6 miliarde euro. Această fuziune ar fi permis Siemens-Alstom să concureze cu chinezii de la CRRC şi cu grupul canadian Bombardier.
"Milioane de pasageri din Europa se bazează în fiecare zi pe trenuri sigure şi moderne. Siemens şi Alstom sunt campioni în industria feroviară. Fără suficiente remedii, fuziunea ar fi dus la preţuri mai mari pentru sistemele de semnalizare care asigură siguranţa pasagerilor pentru următoarea generaţie de trenuri de mare viteză. Comisia a interzis fuziunea, pentru că cele două companii nu sunt dispuse să răspundă la îngrijorările noastre serioase cu privire la concurenţă", a declarat comisarul european Margrethe Vestager.
Anterior, Margrethe Vestager s-a declarat în repetate rânduri preocupată de o apropiere Siemens/Alstom care ar reduce numărul de rivali industriali din UE, ceea ce ar risca să provoace creşterea preţurilor la trenurile pentru companiile feroviare şi la biletele pentru consumatori.
Siemens produce trenurile de mare viteză ICE, care circulă în Germania, în timp ce Alstom a dezvoltat echivalentul francez TGV.
Chiar dacă cele două companii au susţinut că fuziunea le-ar permite să concureze cu rivalii străini, precum grupul chinez CRRC, executivul comunitar subliniază că în prezent furnizorii chinezi nu sunt prezenţi pe pieţele cheie din Europa pentru sisteme de semnalizare şi este puţin probabil ca în viitorul apropiat să reprezintă o ameninţare pentru trenurile de mare viteză ale Siemens şi Alstom.
Comisia Europeană, care dispune încă din 1989 de un drept de veto cu privire la marile proiecte de fuziune, nu a utilizat decât rareori de aceste drept. În aproape 30 de ani, peste 6.000 de fuziuni au fost aprobate şi mai puţin de 30 au fost blocate. De la începutul mandatului său, la finele lui 2014, Margrethe Vestager nu a interzis până acum decât trei proiecte de fuziune.
Decizia executivului comunitar era una aşteptată, iar ministrul francez de Finanţe, Bruno le Maire, a confirmat încă de miercuri dimineaţă ceea ce toată lumea bănuia. "Cred că jocurile sunt făcute" a afirmat oficialul francez care a apreciat că este vorba de o greşeală economică ce va servi intereselor Chinei.
La începutul anului, acelaşi Bruno le Maire aprecia că legislaţia europeană în domeniul concurenţei este depăşită.
"Este o legislaţie care a fost creată în secolul XX şi care nu permite Europei să îşi creeze proprii săi campioni industriali", a apreciat oficialul francez.
"Chinezii de la CRRC produc 200 de trenuri de mare viteză pe an. Alstom şi Siemens produc 35. Cifra de afaceri combinată a Alstom şi Siemens este la jumătate faţă de cifra de afaceri a CRRC", a adăugat Le Maire.
"CRRC a câştigat aproape toate licitaţiile din SUA pentru trenurile de transport de pasageri în oraşe. Ce mai aşteptăm pentru a ne trezi?", a insistat el, atunci.
Alstom are 32.800 de angajaţi pe plan global, în timp ce divizia de mobilitate a Siemens are 28.800 de salariaţi. Principalul obiectiv al alianţei este de a face faţă concurenţei în creştere din China. Vânzările lor combinate se ridică la 15,3 miliarde de euro (18 miliarde de dolari), iar profitul operaţional este estimat la 1,2 miliarde de euro. Firma chineză CRRC înregistrează venituri anuale de aproximativ 28 miliarde de dolari.
Fuziunea dintre Siemens şi Alstom , interzisă de Comisia Europeană
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

4.440
BREAKING FOTO Cutii întregi cu sute de mii de euro găsiți de DNA în casa șefului ARR - Perchezițiile continuă
4.440

1.795
Discuții la Palatul Victoria despre bani europeni și blocaje în sistem. Bolojan cere reguli clare pentru fondurile UE: „Investițiile nu trebuie blocate de interpretări diferite”
1.795

23
Gestionarea bagajelor în Europa: clasamentul companiilor aeriene în 2026
23

68
România intră tare pe piața mobilității verzi: Microbuzele electrice produse la Câmpina cuceresc Europa
68

2.537
Nicușor Dan vorbește de trei autostrăzi cruciale pentru viitorul României: „Capătă o importanță strategică tot mai mare!”
2.537

13
Vodafone Business lansează o nouă ediție a Bootcamp-ului Deschis la Nou: 2 zile de mentorat, 15 experți, 300 de antreprenori
13

54
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
54

2.128
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
2.128

50
Bogdan Ivan: Când discutăm despre lanţurile de furnizare din energie, nu mai este o chestiune de lux, trebuie să acţionăm acum. Nu mai avem timp pentru a aştepta scenariul perfect
50

63
Ministrul Energiei din Grecia, Stavros Papastavrou: Europa a învăţat o lecţie în ultimii ani şi a învăţat-o nu tocmai simplu. Dacă securitatea energetică nu este consolidată, libertatea este fragilă
63

31
Transportatorii cer scăderea urgentă a prețului carburanților: „Statul încasează peste jumătate din cost”
31

31
Bursa de la București a deschis pe roșu: scăderi pe toți indicii în debutul ședinței. Start negativ pentru piața de capital
31

475
Binance Academy: Ce trebuie să știi dacă vrei să investești sau să faci trading în piețele crypto?
475
















Comentează