Armata canadiană a decis să trimită un număr de 150 - 200 de militari în Newfoundland şi Labrador pentru a asista această provincie de pe coasta estică a Canadei în eforturile de recuperare în urma unei violente furtuni care a adus o cantitate excepţională de zăpadă, a anunţat duminică Ministrul Apărării, Harjit Sajjan, citat de AFP.
Militarii erau aşteptaţi duminică seară să participe la operaţiunile de curăţare şi dezăpezire.
Peste 70 de centimetri de zăpadă au căzut în 24 de ore în capitala provinciei, St. John's. Zăpada şi movilele formate de vânturile care au suflat cu peste 100 de kilometri pe oră au blocat străzile şi drumurile principale, au îngropat maşini şi mai multe case.
Numărul de soldaţi mobilizaţi, din armata activă şi din rezervă, ar putea ajunge la 250 sau 300 în zilele următoare, în funcţie de necesităţi, a completat ministrul.
Armata canadiană va furniza, de asemenea, două avioane Hercules şi două elicoptere Griffon, a precizat el în timpul unei conferinţe de presă organizate în marja unui seminar guvernamental la Winnipeg, Manitoba.
Se preconizează că operaţiunile de deszăpezire vor fi lungi şi posibil afectate de ninsorile ulterioare, în condiţiile în care serviciile meteorologice canadiene au prognozat duminică la sfârşitul după-amiezii ninsori de 10-15 centimetri în următoarele ore.
Furtună de zăpadă pe coasta de est a Canadei - Armata a fost mobilizată
București
22°C
Articole Similare

13
VIDEO Atac masiv asupra Teheranului - IDF susține că a lovit aeroportul Mehrabad
13

1.165
Lovitură în lanț: Israelul ar fi eliminat încă un comandant iranian de elită / Momentul care poate schimba jocul în regiune
1.165

1.719
VIDEO Israelul a bombardat cel mai mare complex petrochimic al Iranului
1.719

2.542
Cazul care uimește loteria: A pierdut 12 milioane de euro pentru că nu și-a revendicat biletul la timp / Ce se întâmplă cu banii
2.542

2.911
VIDEO Putin ar fi invidios. Primirea neobișnuită de care a avut parte Volodimir Zelenski în Siria: 'Rusia nu a primit așa ceva'
2.911

2.605
Acuzații grave de la Kremlin: 'Foarte probabil' ca Ucraina să fi plasat explozibili în Serbia, lângă conducta care transportă gaz rusesc către Ungaria
2.605

2.709
Rusia trage un semnal de alarmă: Întregul Orient Mijlociu este 'în flăcări'
2.709

3.802
'Am formulat propriile noastre cerințe'. Iranul răspunde propunerilor de armistițiu și respinge planul SUA
3.802

50
Războiul din Orientul Mijlociu împiedică ajutoarele umanitare să ajungă la milioane de oameni
50

3.852
FOTO 'Victorie a la Pirus': Cronologia declarațiilor halucinante ale lui Donald Trump în războiul cu Iranul
3.852

3.126
Războiul din Iran schimbă tactica Rusiei în Ucraina: presiune tot mai mare asupra apărării Kievului
3.126

3.449
VIDEO Cel mai 'așteptat' deces - fake-ul perfect: Mega-escrocherie cu criptomonede după ce o legendă vie a fost 'îngropată'
3.449

81
Iranul denunță lipsa de acțiune a AIEA faţă de atacurile repetate americano-israeliene în zona centralei atomoelectrice de la Bushehr
81















Comentează