Sute de ruşi au venit sâmbătă la Casa Sindicatelor din Moscova, în apropierea Kremlinului, pentru a-şi lua rămas bun de la ultimul lider sovietic Mihail Gorbaciov, în cadrul unor funeralii fără fast, marcate de absenţa preşedintelui rus Vladimir Putin, informează AFP, dpa şi Reuters, scrie AGERPRES.
Mare personalitate politică a secolului trecut, Gorbaciov a murit marţi seara, la vârsta de 91 de ani, în urma unei "lungi şi grave maladii", potrivit spitalului unde fusese îngrijit. Mihail Gorbacov a marcat istoria, grăbind, în pofida dorinţei sale, destrămarea Uniunii Sovietice în 1991, în timp ce încerca să o salveze cu reforme democratice şi economice, punând astfel capăt Războiului Rece.
Salutat de Occident ca un om al păcii, Gorbaciov este văzut de mulţi în Rusia drept cel răspunzător pentru decăderea geopolitică a Moscovei şi anii de criză politică şi economică ce au urmat prăbuşirii Uniunii Sovietice.
Semn al lipsei de simpatie a actualei puteri ruse faţă de Gorbaciov, nicio zi de doliu naţional nu a fost anunţată în Rusia. Mai mult, funeraliile se derulează în absenţa lui Vladimir Putin, absenţă justificată de Kremlin printr-un "program încărcat" al liderului rus.
Cu toate acestea, câteva sute de persoane stăteau la coadă sâmbătă dimineaţa în faţa Casei Sindicatelor din Moscova, unde a fost depus sicriul cu trupul lui Gorbaciov, pentru a-şi lua rămas bun.
În interior, un portret al fostului lider trona alături de sicriul deschis, lângă care stătea aşezată fiica lui Gorbaciov, Irina.
Doi gardieni în uniformă erau postaţi de o parte şi de alte a sicriului, în timp ce vizitatorii depuneau flori înainte de a se înclina cu respect în faţa sicriului.
Însă, în plină criză între Moscova şi Occident din cauza conflictului în Ucraina, niciun mare lider mondial nu era prezent la ceremonie.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, apropiat al Kremlinului, este singurul lider străin a cărui venire la Moscova a fost anunţată sâmbătă, în ultimul moment. Potrivit preşedinţiei ruse, nu este prevăzută nicio întrevedere a lui Orban cu Vladimir Putin.
Mihail Gorbaciov va fi a fi înhumat alături de soţia sa, Raisa, în cimitirul Novodevicie. Zeci de politicieni de rang înalt, scriitori şi intelectuali ruşi sunt înmormântaţi în acest cimitir creat în secolul al XVI-lea, printre ei fiind şi Boris Elţîn, primul preşedinte al Rusiei după destrămarea URSS şi rival al lui Mihail Gorbaciov.
Însă, dintre preşedinţii sovietici, Nikita Hruşciov este singurul înmormântat acolo, majoritatea odihnindu-se între zidurile Kremlinului.
Funeralii modeste! Sute de ruşi au venit să-şi ia rămas bun de la Mihail Gorbaciov. Putin, marele absent; nicio zi de doliu naţional
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

46
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
46

1.767
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
1.767

19
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
19

6.914
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
6.914

146
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
146

5.365
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
5.365

105
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
105

3.433
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
3.433

67
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
67

123
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
123

10.138
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
10.138

78
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
78

117
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
117
















Comentează