Moderatul Fumio Kishida a fost ales miercuri la conducerea Partidului Liberal-Democrat (LDP, aflat la guvernare) în Japonia, cu o largă majoritate, în dauna contracandidatului său Taro Kono, şi şi-a asigurat desemnarea sa ca viitor prim-ministru cu ocazia şedinţei din 4 octombrie a parlamentului, transmit AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.
Fost ministru de externe, Kishida (64 de ani) a obţinut 257 de voturi în al doilea tur de scrutin intern al LDP, faţă de 170 voturi pentru Taro Kono (58 de ani), unul dintre politicienii japonezi cei mai cunoscuţi, în prezent responsabil pentru campania de vaccinare anti-COVID-19.
Fumio Kishida ar urma să îi succeadă lui Yoshihide Suga în funcţia de prim-ministru, în contextul în care LDP deţine majoritatea în camera inferioară a parlamentului Japoniei.
Suga a anunţat că renunţă la post după aproximativ un an la putere, perioadă în care a fost criticat dur pentru modul de gestionare a crizei cauzate de pandemia de coronavirus.
Viitorul premier va trebui să îmbunătăţească imaginea partidului său în rândul populaţiei, întrucât în noiembrie sunt programate alegeri pentru camera inferioară a parlamentului japonez.
Fumio Kishida va fi viitorul prim-ministru al Japoniei
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

48
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
48

464
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
464

496
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
496

193
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
193

396
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
396

376
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
376

2.816
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
2.816

1.410
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.410

1.553
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.553

2.694
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.694

647
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
647

1.361
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.361

1.462
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.462
















Comentează