Fumătorii sunt cu 80% mai predispuşi să fie internaţi în spital şi au o probabilitate semnificativ mai mare de deces din cauza COVID-19 decât nefumătorii, potrivit unui nou studiu, relatează dpa, potrivit Agerpres.
Studiul, realizat de Universitatea Oxford, este primul de acest gen care se bazează atât pe date observaţionale cât şi pe date genetice referitoare la fumat şi coronavirus. Până în prezent, au afirmat experţii, au existat date contradictorii cu privire la măsura în care fumatul afectează riscul internării în spital din cauza COVID-19.
Pentru realizarea studiului, echipa de cercetători a analizat fişele medicale, rezultatele testelor COVID, datele privind internările în spital şi certificatele de deces.
Studiul a fost publicat în revista Thorax.
În total, aproximativ 421.469 de persoane au fost incluse în cercetare.
Dintre acestea, 1.649 au fost testate pozitiv la COVID, 968 au fost internate în spital în legătură cu coronavirusul şi 444 de persoane au murit din cauza COVID-19.
Majoritatea (59%) nu fumaseră niciodată, peste o treime (37%) erau foşti fumători, iar 4% erau actuali fumători.
Dintre actualii fumători, majoritatea (71%) fumau între una şi 19 ţigări pe zi, în timp ce 29% fumau 20 sau mai multe ţigări pe zi.
Rezultatele au arătat că, prin comparaţie cu persoanele care nu au fumat niciodată, actualii fumători prezentau un risc cu 80% mai mare de internare din cauza COVID-19. La cei care fumau între una şi nouă ţigări pe zi riscul de deces din cauza COVID-19 se dubla, în timp ce persoanele care fumau între 10 şi 19 ţigări pe zi erau de aproape şase ori mai predispuse să moară din cauza coronavirusului.
Analiza genetică a arătat că printre persoanele mai predispuse genetic să fumeze a existat un risc mai mare de infectare cu COVID-19 şi internare în spital.
Autorii studiului au concluzionat că "rezultatele din două abordări analitice demonstrează un efect cauzal al fumatului asupra riscului de severitate a bolii COVID-19"
STUDIU - Cum afectează COVID-19 fumătorii
București
11°C
Articole Similare

8
Războiul și criza economică îți afectează psihicul: semnele anxietății pe care le ignori
8

1.077
Medicamentele din România ajung doar două luni: avertisment al producătorilor și apel împotriva cumpărăturilor „de panică”
1.077

25
DGASPC Covasna angajează asistenți personali profesioniști
25

44
Anunț despre medicamente: România are stocuri asigurate pentru două luni
44

88
Premieră medicală la Beijing: primul tratament cu anticorpi monoclonali împotriva hepatitei D
88

108
Reformă de miliarde în Austria: ce se schimbă pentru pacienți și cine plătește
108

32
Sală modernă de endoscopie intervențională inaugurată la Arad
32

74
Rogobete: Cineva a spus să lăsăm mașinile acasă; nu pot lăsa ambulanțele în garaj
74

59
Lucrul de acasă ar putea crește rata natalității: Explicația surprinzătoare
59

51
Şapte spitale din Bucureşti vor beneficia de programele culturale şi serviciile educaţionale ale Corului "Madrigal"
51

51
Spitalul Regional din Craiova, finalizat până în 2028. Lucrările au ajuns la etajul 2
51

195
Cele 5 reguli care îți pot prelungi viața, confirmate de experți
195

100
Avertismentul specialiștilor: obezitatea și alcoolul, combinația periculoasă pentru cancerul de sân
100
















Comentează