Preşedintele Emmanuel Macron va propune UE creare "unui mecanism de cooperare pentru patrimoniul european în pericol", intenţie ce va fi discutată în cadrul unei reuniuni ce va avea loc la Paris pe 3 mai, informează duminică AFP potrivit Agerpres.
"Întrucât patrimoniul nu este o competenţă europeană, preşedintele a luat iniţiativa şi a scris omologilor săi pentru a le propune crearea unui mecanism de cooperare pentru patrimoniul european în pericol vizând acordarea de asistenţă, partajarea competenţelor şi a expertizei", a declarat ministrul pentru afaceri europene Amélie de Montchalin într-un interviu acordat publicaţiei Journal du Dimanche.
"Când se produce un incendiu mare în Europa, un mecanism de solidaritate poate permite împrumutarea de avioane pentru stingerea incendiilor de tip Canadair între statele Uniunii. Pentru patrimoniu, putem să ne gândim la o reţea de experţi la care să se poată apela în funcţie de necesităţi", a adăugat Amélie de Montchalin.
"Invităm omologii noştri europeni, miniştri de cultură şi ai afacerilor europene, să se întâlnească în Franţa pe 3 mai. În plus faţă de competenţele şi resursele noastre, dacă putem beneficia de sprijinul şi de experienţa acumulată de vecinii noştri pentru a reconstrui Notre Dame, vom profita de aceasta oportunitate", a declarat ministrul culturii Franck Riester.
"În faţa acestui şoc emoţional şi a acestui elan de generozitate pe care l-am perceput, trebuie ca împreună să îmbunătăţim politicile de patrimoniu ale ţărilor noastre şi, în timp, pe cele la la nivel european", a pledat ministrul francez al culturii.
Miniştrii europeni vor fi invitaţi pe 3 mai să prezinte "demersuri inovatoare şi participative" şi "unu sau două locuri emblematice din ţărilor lor, reprezentative pentru influenţa europeană şi care este în pericol", a precizat Amélie de Montchalin.
Totodată, cei doi miniştri francezi şi-au exprimat dorinţa ca "tineri europeni să poată participa" pe şantierul de restaurare a catedralei Notre-Dame.
Preşedintele Emmanuel Macron a promis reconstruirea în termen de cinci ani a catedralei , o bijuterie a artei gotice, distrusă luni seara de un incendiu
Franţa vrea un mecanism european pentru patrimoniul aflat în pericol după incediul de la Notre-Dame
Explorează subiectul
București
23°C
Articole Similare

1.296
Cazul care uimește loteria: A pierdut 12 milioane de euro pentru că nu și-a revendicat biletul la timp / Ce se întâmplă cu banii
1.296

2.709
VIDEO Putin ar fi invidios. Primirea neobișnuită de care a avut parte Volodimir Zelenski în Siria: 'Rusia nu a primit așa ceva'
2.709

2.485
Acuzații grave de la Kremlin: 'Foarte probabil' ca Ucraina să fi plasat explozibili în Serbia, lângă conducta care transportă gaz rusesc către Ungaria
2.485

2.598
Rusia trage un semnal de alarmă: Întregul Orient Mijlociu este 'în flăcări'
2.598

3.716
'Am formulat propriile noastre cerințe'. Iranul răspunde propunerilor de armistițiu și respinge planul SUA
3.716

46
Războiul din Orientul Mijlociu împiedică ajutoarele umanitare să ajungă la milioane de oameni
46

3.743
FOTO 'Victorie a la Pirus': Cronologia declarațiilor halucinante ale lui Donald Trump în războiul cu Iranul
3.743

3.052
Războiul din Iran schimbă tactica Rusiei în Ucraina: presiune tot mai mare asupra apărării Kievului
3.052

3.410
VIDEO Cel mai 'așteptat' deces - fake-ul perfect: Mega-escrocherie cu criptomonede după ce o legendă vie a fost 'îngropată'
3.410

79
Iranul denunță lipsa de acțiune a AIEA faţă de atacurile repetate americano-israeliene în zona centralei atomoelectrice de la Bushehr
79

3.860
Un lider al Corpului Gărzilor Revoluționare din Iran, ucis într-un atac aerian - A fost considerat unul dintre ofițerii cheie de securitate ai regimului
3.860

237
Coreea de Sud: Phenianul pare să accelereze eforturile pentru desemnarea fiicei lui Kim Jong-un drept succesoare a acestuia
237

10.528
SURSE Donald Trump a declinat invitația de a veni în România/ Jocuri interesante pe relatia cu SUA
10.528
















Comentează