Franţa a suspendat printr-o decizie interministerială expulzările studenţilor străini refugiaţi din Ucraina, a anunţat luni guvernul de la Paris, prin intermediul AFP.
Moratoriul a fost decis în 17 iunie şi este valabil până în septembrie, doar pentru studenţi, au explicat surse guvernamentale care au confirmat astfel declaraţiile făcute ziarului Le Monde de Joseph Zimet, prefectul care conduce celula de criză interinstituţională pentru refugiaţii ucraineni.
"S-a decis (...) că nu va fi aplicată nicio obligaţie de părăsire a teritoriului (QQTF) şi nu va fi stabilită nicio nouă QQTF până la începutul anului universitar", a arătat oficialul.
Ulterior, se vor examina aprofundat situaţia studenţilor străini, proiectul lor de studii şi resursele de care dispun şi li se vor aplica aceleaşi criterii ca studenţilor străini care solicită o viză franceză, a subliniat Zimet.
AFP consemnează că în ultimele săptămâni s-au înregistrat tot mai multe decizii ale prefecţilor privind expulzarea studenţilor cu alte cetăţenii decât cea ucraineană.
Guvernul apreciază că în cele din urmă vor putea rămâne definitiv în Franţa 200 de persoane din categoria respectivă, cărora li se va acorda "o a doua şansă" la începutul anului universitar.
În Franţa şi-au găsit însă adăpost, ca beneficiari de protecţie temporară, circa 3.500 de cetăţeni ai altor ţări refugiaţi din Ucraina; nu toţi sunt studenţi. La sfârşitul perioadei de protecţie acordată de statele europene, cei ale căror ţări nu sunt în război şi a căror viaţă nu este ameninţată vor fi obligaţi să se repatrieze, dacă pot face acest lucru în mod "sigur şi durabil".
Apărătorii drepturilor omului consideră că situaţia este un simbol al dublei măsuri faţă de cei aflaţi în exil.
Pe de altă parte, guvernul a confirmat că se studiază posibilitatea unui ajutor financiar pentru cetăţenii francezi care găzduiesc ucraineni - peste 10.000 până acum - în contextul crizei puterii de cumpărare. Zimet a precizat că va fi vorba de "150 până la 200 de euro, timp de câteva luni", pentru a evita dispariţia acestui mod de asistenţă. "Să ţii acasă o familie ucraineană câteva luni creează cheltuieli financiare şi poate duce la o formă de oboseală", a explicat el.
Franţa suspendă expulzările studenţilor străini refugiaţi din Ucraina
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

69
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
69

115
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
115

327
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
327

352
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
352

2.394
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
2.394

1.342
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.342

1.494
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.494

2.563
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.563

624
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
624

1.339
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.339

1.428
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.428

1.544
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.544

31
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
31
















Comentează