Summitul UE din iunie este termenul-limită pentru depăşirea impasului legat de Irlanda de Nord în negocierile pentru Brexit, a avertizat duminică la Dublin ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, citat de Reuters.
În aprilie, ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, susţinuse că în faţa unei comisii parlamentare de la Londra că luna iunie reprezintă un reper artificial.
Uniunea Europenă insistă asupra reglementării frontierei dintre Irlanda de Nord şi Republica Irlanda înaintea summitului, pentru a evita un regim dur la singura graniţă terestră dintre UE şi Regatul Unit, care va apărea după Brexit. Atât Londra, cât şi Bruxellesul acceptă ideea unei frontiere deschise în Irlanda, însă deocamdată nu au găsit nicio soluţie practică, reaminteşte Reuters.
Ministrul irlandez de externe, Simon Coveney, a afirmat duminică, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său francez, că un parteneriat vamal - aşa cum este susţinut de unii miniştri ai cabinetului condus de Theresa May - ar fi o modalitate de rezolvare a problemei. Alţi miniştri britanici se opun însă ideii ca Regatul Unit să colecteze taxe pentru UE, după retragerea din Uniune.
Le Drian a insistat asupra termenului-limită, iar Coveney asupra respectării promisiunii făcute de May că nu va exista o infrastructură fizică de frontieră pe insula din care doar o parte rămâne în UE.
Franţa insistă că summitul UE din iunie este termenul-limită pentru negocierile privind Irlanda de Nord (Brexit)
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.748
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.748

418
FOTO Pierre Moscovici a primit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer: Sorin Cîmpeanu i-a înmânat distincția
418

3.883
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
3.883

8.295
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
8.295

4.190
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
4.190

4.078
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
4.078

67
Victor Negrescu cere Comisiei Europene cadru temporar de ajutor de stat pentru statele și companiile afectate de creșterea prețurilor la combustibili
67

8.465
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
8.465

196
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
196

2.719
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
2.719

629
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
629

1.698
UE pregătește intervenții pe piața energiei: Bruxellesul ia în calcul reactivarea planului de criză din 2022
1.698

1.835
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.835
















Comentează