Ministrul de interne francez, Gerald Darmanin, a declarat că are în vedere suspendarea permiselor de conducere ale şoferilor aflaţi sub influenţa alcoolului sau a altor droguri, informează DPA şi EFE, potrivit Agerpres.
''Vreau să suspend permisul persoanelor care conduc sub influenţa drogurilor/alcoolului pentru că sunt potenţiale pericole'', a scris Darmanin duminică pe Twitter.
Practica franceză actuală este de a suspenda permisele pentru o perioadă de până la trei ani doar în cazul recidiviştilor sau prin ordin judecătoresc.
Aceste propuneri vin în contextul unui accident produs în 10 decembrie anul trecut în care a fost implicat comediantul Pierre Palmade, acuzat de omor prin imprudenţă şi vătămare involuntară pentru că a provocat o coliziune rutieră după ce a consumat cocaină şi droguri de sinteză.
Vehiculul pe care îl conducea a derapat pe banda din sens opus şi s-a ciocnit frontal cu o altă maşină. Şoferul acesteia este încă în comă, fiul său de şase ani a fost grav rănit, iar soţia sa, însărcinată în şase luni, a fost grav rănită şi şi-a pierdut copilul nenăscut.
Acest accident a provocat o dezbatere la nivel naţional pe tema şofatului sub influenţa drogurilor.
Actorul, în vârstă de 54 de ani, care este considerat responsabil pentru coliziune, a primit ordin să poarte o etichetă electronică şi este internat într-o unitate spitalicească care tratează dependenţi, în timp ce se desfăşoară investigaţiile. El a recunoscut în mai multe rânduri dependenţa sa îndelungată de cocaină şi problemele pe care aceasta i le-a cauzat.
Intervievat de ziarul duminical Le Journal du Dimanche, ministrul Darmanin a declarat: "Scopul meu este să protejez următoarea femeie însărcinată şi următorul băieţel de şase ani de toate accidentele".
El a precizat că 600 de persoane mor pe drumurile franceze în fiecare an în accidente legate de consumul de droguri.
Franţa ia în considerare retragerea permiselor şoferilor care conduc după ce au consumat droguri
București
10°C
Articole Similare

1.229
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
1.229

32
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
32

3.085
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
3.085

53
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
53

2.215
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
2.215

41
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
41

64
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
64

6.651
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
6.651

46
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
46

71
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
71

41
Din ”exportator” de refugiați, Siria devine refugiu - Sute de mii de oameni au fugit din Liban în Siria de la începutul războiului
41

1.938
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
1.938

7.732
Trump e pregătit să anunțe finalul războiului cu Iranul: americanii cedează la negocieri (presă)
7.732
















Comentează