Ministrul francez Laurent Fabius a dezminţit marţi orice intenţie a Franţei de a interveni militar împotriva organizaţiei Statul Islamic (SI) în Libia, în marja unei reuniuni la Roma a coaliţiei internaţionale, relatează AFP.
La această reuniune participă miniştri ai afacerilor externe sau reprezentanţi ai celor 23 de ţări, în prezenţa secretarului de stat american John Kerry, pentru a discuta despre lupta împotriva grupării SI, care pare să cedeze teren în Siria şi Irak dar îşi întăreşte poziţia în Libia.
'Nici nu se pune problema să intervenim militar în Libia', a declarat Fabius în faţa presei. 'Nu ştiu din ce sursă vine această informaţie', a adăugat el. Un mic grup 'face presiune, dar nu este poziţia guvernului'.
Cotidianul francez Le Figaro a anunţat marţi că Franţa pregăteşte 'planurile pentru a interveni împotriva DAESH (acronimul SI în limba arabă)'.
'Ceea ce este adevărat este că suntem preocupaţi' de creşterea influenţei SI în Libia şi din acest motiv 'trebuie să facem presiuni pentru formarea unui guvern de uniune naţională', a spus Fabius.
'Orice altă perspectivă nu este de actualitate', a adăugat ministrul. Odată guvernul format şi aprobat de parlament, el va fi în măsură să primească susţinerea comunităţii internaţionale, în special pentru a se asigura că îşi poate desfăşura activitatea la Tripoli, a explicat ministrul francez.
Dar 'nu se poate ca mereu să întârziem în realizarea obiectivului' şi dacă 'diverse personalităţi se pun de-a latul drumului, vom cere sancţiuni la adresa lor', a avertizat el.
În ceea ce priveşte Siria, Fabius a declarat că e important să se crească numărul loviturilor aeriene şi aă fie vizate obiective mai strategice, explicând că există 'o legătură între ce se întâmplă pe teren şi procesul politic'.
În măsura în care la Geneva sunt în curs negocieri sub egida ONU, 'trebuie ca bombardamentele să se oprească', a spus el. 'Nu putem să bombardăm în Siria şi să discutăm la Geneva', a mai spus el, făcând o aluzie transparentă la Rusia.AGERPRES
Franţa dezminte orice intenţie de intervenţie militară în Libia
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

267
VIDEO A fost desemnată cea mai bună plajă din Europa. Locul care a dat peste cap ultimul clasament realizat de experți
267

261
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
261

1.214
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
1.214

777
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
777

78
Preşedintele croat a anulat un summitul Balcanilor de Vest, după afirmaţiile omologului său sârb
78

2.083
România a evadat la mustață de pe lista neagră, dar alte 5 țări din Europa au intrat: Inclusiv în țările din Occident se erodează democrația
2.083

1.642
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.642

51
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
51

6.043
VIDEO 'În câteva ore, orașul va arbora steagul rusesc'. Țara europeană care este cel mai simplu de atacat/ Rusia are deja oameni acolo
6.043

95
Donald Trump a convocat 'God Squad'. Soarta animalelor pe cale de dispariție atârnă de o decizie
95

132
Un general iranian salută „noua ordine regională” instituită de Teheran şi aliaţii săi
132

69
Libanul solicită Ucrainei predarea unui bărbat cu presupuse legături cu Mossad
69

75
Proiectul Israelului de extindere a pedepsei cu moartea, criticat dur de mai multe state europene
75
















Comentează