Franţa îşi va intensifica eforturile pentru o ''încetare imediată a ofensivei turce'' contra forţelor kurde în nord-estul Siriei, a anunţat duminică preşedinţia franceză, într-un comunicat citat de AFP potrivit Agerpres.
Comunicatul a fost dat publicităţii după o reuniune a Consiliului de apărare şi securitate naţională, sub preşedinţia şefului statului francez Emmanuel Macron.
''Franţa îşi va accentua eforturile diplomatice, în strânsă coordonare cu partenerii săi din coaliţia contra Daesh (acronimul în arabă pentru Statul Islamic), în cadrul Uniunii Europene, al NATO şi al Consiliului de Securitate al ONU, pentru a obţine încetarea imediată a ofensivei turce în desfăşurare'', arată comunicatul citat.
Preşedintele Macron a declarat că ofensiva lansată de Ankara poate avea ''consecinţe umanitare dramatice, o renaştere a Daesh în regiune şi o destabilizare durabilă a nord-estului Siriei''. ''Franţa condamnă în termenii cei mai fermi'' această ofensivă, a adăugat şeful statului francez.
Potrivit acestuia, prioritatea absolută trebuie să o reprezinte împiedicarea revitalizării Daesh în regiune.
Ofensiva turcă în nord-estul Siriei, intrată luni în şasea a zi, a provocat proteste internaţionale şi s-a soldat cu peste 150 de morţi, dintre care 50 de civili, precum şi cu strămutarea a peste 130.000 de persoane.
Franţa cere încetarea ofensivei turce lansate în nord-estul Siriei
București
12°C
Articole Similare

360
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
360

878
Salvarea spectaculoasă din Iran - Trump amenință cu închisoarea un jurnalist
878

1.057
Iran refuză să cedeze: SUA 'nu sunt pregătite' pentru un armistiţiu permanent. Strâmtoarea Ormuz nu se redeschide
1.057

80
Populația sufocă Pământul - Suntem prea mulți
80

2.387
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
2.387

1.652
Un dispozitiv de urmărire a fost depistat pe mașina unei magistrate care îl judecă pe oligarhul Vladimir Plahotniuc
1.652

2.042
Amenințările ministrului Apărării funcționează: România primește dronele de la israelieni (presă)
2.042

4.996
VIDEO Lista neagră făcută de Trump: țările care NU au ajutat SUA în misiunile demarate de Trump / Președintele SUA a „spălat” pe jos cu NATO
4.996

1.168
Războiul din Orientul Mijlociu afectează Ucraina: "Rezervele noastre de rachete se epuizează”
1.168

1.039
Operațiune cu miză uriașă: Echipajul misiunii Artemis 2 va pierde legătura cu Pământul timp de 40 de minute
1.039

51
Kievul propune Moscovei un armistiţiun în sector energetic
51

3.502
VIDEO A fost consemnată cea mai impresionantă reușită din istoria omului
3.502

3.290
VIDEO Trump, avertisment pentru Iran: "Întreaga ţară ar putea fi distrusă într-o singură noapte, iar acea noapte ar putea fi mâine"
3.290
















Comentează