Ministrul francez al apărării, Florence Parly, a afirmat miercuri că Franţa va repatria ''foarte probabil'' orfani ai unor jihadişti francezi din nord-estul Siriei, teritoriu aflat sub controlul unei coaliţii arabo-kurde, relatează AFP potrivit Agerpres.
''Este foarte probabil'', a răspuns Parly în cadrul unor declaraţii la BFM TV şi RMC, care a fost întrebată despre posibilitatea altor repatrieri după ce au fost aduşi în Franţa cinci orfani pe 15 martie. ''Facem tot ce se poate pentru repatrierea orfanilor care sunt identificaţi ca atare'', a afirmat Parly.
Franţa refuză repatrierea cetăţenilor săi - bărbaţi sau femei - afiliaţi grupării Stat Islamic (SI), cu excepţia orfanilor, şi ''de la caz la caz'', a altor copii care au încă mamă.
În afară de cei cinci copii din Siria, copiii a două femei condamnate la moarte în Irak pentru apartenenţă la SI - patru copii în total - au fost aduşi în Franţa.
În Siria, unde familiile de jihadişti sunt reţinute în taberele Forţelor Democratice Siriene (FDS, în majoritate kurde), ''trebuie stabilită mai întâi situaţia de orfan în cazul acelor copii'', a subliniat ministrul. ''Există misiuni care sunt trimise de către Ministerul de Externe pentru a identifica în mod clar situaţiile în scopul de a putea, dacă este necesar, să procedăm la noi repatrieri'', a adăugat ea.
În condiţiile în care guvernul francez refuză în mod persistent să-i repatrieze pe copiii jihadiştilor reţinuţi în Siria, doi bunici au sesizat luni Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru a obţine condamnarea Franţei.
Demersul lor, inedit în această formă, a adus în prim-plan problema controversată a viitorului acestor copii, ale căror familii şi avocaţi cer luarea lor în grijă - din punct de vedere medical, social şi psihologic - în ţara de origine a mamei lor.
Fostul preşedinte francez Francois Hollande a pledat marţi pentru repatrierea ''cât mai repede posibil'' a tuturor orfanilor francezi reţinuţi în Siria. Referitor la problema spinoasă a întoarcerii mamelor, Hollande s-a declarat în favoarea unei repatrieri ''de la caz la caz''.
Franţa anunţă că va repatria orfani ai unor jihadişti francezi din nord-estul Siriei
Explorează subiectul
București
19°C
Articole Similare

3
Încetarea focului în Iran - Trump va răspunde propunerii Pakistanului într-o conferință de presă
3

1.227
VIDEO Șeful Pentagonului dezvăluie primul mesaj de la pilotul recuperat din Iran: încărcătură simbolică uriașă
1.227

30
Erdogan acuză Israelul că "subminează toate eforturile" de pace în Orientul Mijlociu
30

1.179
VIDEO Donald Trump, detalii cutremurătoare despre pilotul salvat din Iran: Cum i-a "păcălit" SUA pe cei care îl căutau
1.179

1.817
Viktor Orban, răsturnare de situație în scandalul momentului cu Ucraina: „Nu ştim cine a dorit să comită sabotajul”
1.817

43
Doi membri democraţi ai Camerei Reprezentanţilor americane denunţă un 'bombardement economic' împotriva Cubei
43

60
Donald Trump „nu este îngrijorat” de riscul de a comite crime de război în Iran, dacă ar bombarda infrastructura civilă
60

2.640
Armistițiu cu SUA - Un aliat al Iranului rămâne în așteptare
2.640

36
Eblit Systems anunţă un contract de 600 milioane de euro cu forţele armate ale Greciei
36

46
Israelul anunţă o accelerare a producţiei de interceptori de rachetă de tip Arrow
46

70
Georgia şi Azerbaidjan pariază pe Coridorul de Mijloc din Caucaz care leagă China de Europa
70

6.019
Europa îl atacă dur pe Trump: „E ilegal și inacceptabil!” / Scandalul care a generat furia la Bruxelles
6.019

82
Netanyahu: Trump a mulțumit Israelului pentru ajutorul acordat în salvarea aviatorului american catapultat în Iran
82
















Comentează