Guvernul de tranziţie din Burkina Faso - o juntă militară instalată la putere printr-o lovitură de stat - a dat miercuri Franţei un termen de o lună pentru a-şi retrage întregul personal din structurile militare ale ţării africane, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.
Burkina Faso a transmis pe 28 februarie Franţei o notă prin care comunică acesteia din urmă denunţarea unilaterală a acordului de asistenţă militară şi tehnică semnat între cele două ţări în anul 1961, la mai puţin de un an după ce Volta Superioară (numele de atunci al actualului stat Burkina Faso) obţinuse independenţa faţă de Franţa.
Nota transmisă acum Parisului şi publicată în presa din Burkina Faso "informează de asemenea partea franceză că prezenta denunţare (a acordului) produce efecte în termen de o lună de la primire". Ca urmare a revocării respectivului acord, guvernul de la Ouagadougou solicită Franţei "retragerea definitivă a întregului personal militar care funcţionează în cadrul administraţiilor militare burkinabeze".
Acordul din 1961 prevede că personalul militar francez va acorda statului african asistenţă pentru "organizarea, gestionarea şi instruirea" forţelor sale armate, iar una dintre anexele înţelegerii menţionează că Burkina Faso va da prioritate Franţei în furnizarea de material militar.
Cererea de retragere a personalului militar francez din Burkina Faso vine după ce această ţară a solicitat Franţei în ianuarie retragerea contingentului de 400 de soldaţi din cadrul forţei franceze Sabre, o cerere similară fiind formulată anterior şi de statul vecin Mali. Retragerea acestor efective, a căror misiune era combaterea acţiunilor jihadiste, s-a încheiat pe 18 februarie.
Ajuns la putere în septembrie în urma unui puci militar, actualul preşedinte de tranziţie din Burkina Faso, căpitanul Ibrahim Traoré, a anunţat că doreşte diversificarea parteneriatelor externe, mai ales cele care privesc combaterea jihadismului în ţara sa confruntată din anul 2015 cu o spirală a violenţei provocată de grupări precum Al-Qaida şi Statul Islamic, prezenţa militară franceză nereuşind să împiedice atacurile acestora. Noul guvern de la Ouagadougou a iniţiat în acest timp o apropiere faţă de Rusia.
Franța, alungată din Burkina Faso - Parisul are o lună pentru a își retrage militarii. Noul guvern de la Ouagadougou a iniţiat o apropiere faţă de Rusia
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

47
VIDEO Plata pe performanță în spitale stârnește controverse. Alexandru Rogobete avertizează: 'Mai mulți șefi de secție decât pacienți'
47

402
Ucrainenii intră pe o piață profitabilă din România: Preiau o fabrică ce va deveni hub strategic de producție în UE și la nivel global
402

162
Conturi de investiții pentru pensie, pe masa Parlamentului: Românii ar putea economisi mai ușor prin bursă
162

1.285
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
1.285

801
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
801

377
Florin Manole nu comentează explozia prețului la carburanți: Motivul e unul neașteptat!
377

697
Risc major pentru România dacă Trump retrage SUA din NATO. Cristian Diaconescu: 'Suntem la limita războiului'
697

1.777
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
1.777

983
Mugur Isărescu intervine după explozia prețului la carburanți: Cam acesta este rolul nostru aici
983

2.477
Se conturează o ipoteză în cazul medicului ucis: anchetatorii suspectează că autorul ar putea fi o femeie, dar polițiștii au mai multe variante în lucru
2.477

1.714
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
1.714

1.884
VIDEO Cum a ajuns România la contractul de 39 de milioane de doze Pfizer? Dezvăluirile lui Rogobete scot la iveală un detaliu cheie: 'S-a considerat aprobare tacită'
1.884

1.368
Germania, cu ochii pe banii trimiși copiilor români. Sute de milioane de euro în centrul unei controverse uriașe
1.368
















Comentează