Francezii care fac naveta din Creteil, o suburbie a Parisului, vor avea la dispoziţie începând din 2025 o nouă modalitate pentru a ajunge la serviciu: prima linie de telegondolă din capitala Franţei, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.
În cursul acestei săptămâni, proiectul, denumit Cable A, a trecut de faza studiului de fezabilitate. Acoperind o distanţă de 4,5 kilometri şi cu cinci staţii de-a lungul traseului, linia de telegondolă va lega mai multe cartiere aglomerate din suburbiile din sud-estul Parisului de punctul final al liniei 8 de metrou. Cable A promite să scurteze durata călătoriilor dintre Creteil şi centrul Parisului, precum şi o conexiune mai uşoară la reţeaua de şcoli, universităţi, spitale, birouri şi clădiri publice răspândite de-a lungul zonei.
Propusă pentru prima dată în 2008, promotorii susţin că este nevoie de această telegondolă, deoarece liniile de transport public convenţional ar fi complicate şi scumpe în această regiune care este traversată de mai multe autostrăzi, o linie de tren de mare viteză şi un mare depou feroviar. Amplasarea unei linii de tramvai ar necesita lucrări complicate, sub forma unor poduri şi tunele. În schimb, o linie de telegondolă poate trece deasupra acestor obstacole, iar necesarul de teren este redus, exceptând locul unde vor fi amplasate staţiile. O telegondolă are nevoie de spaţiu doar pentru pilonii care susţin cablurile, iar astfel costurile proiectului ar putea fi menţinute la 132 milioane de euro. În plus, faptul că telegondola funcţionează pe bază de curent ar reduce poluarea şi deoarece ar facilita accesul navetiştilor spre zona centrală a Parisului ar ajuta la eliminarea automobilelor de pe străzi.
Cu toate acestea, propunerea a fost mult timp întârziată de controversele pentru alte proiecte de telegondole. Cable A s-a lovit de opoziţia localnicilor de pe traseu care se tem că intimitatea lor va fi compromisă de pasagerii telegondolei, iar liniştea lor va avea de suferit de pe urma zgomotului şi luminii gondolelor. Ca răspuns la aceste îngrijorări, a fost propusă o soluţie tehnologică potrivit căreia geamurile gondolelor vor deveni opace atunci când vehiculul trece prin apropierea unor locuinţe. Această soluţie este utilizată deja de telegondola urbană din Brest, un oraş din vestul Franţei, unde geamurile devin opace în mod automat atunci când gondolele se apropie de o zonă de locuinţe.
Având în vedere traseul său scurt şi amplasarea într-o zonă suburbană, este puţin probabil ca telegondola din Paris să devină la fel de celebră precum cele faimoase din Medellin, Colombia sau La Paz, Bolivia. Însă misiunea sa simplă ar urma să îi permită să evite planificarea confuză care a afectat un proiect similar din Londra, Thames Emirates Air Line, care şi-a propus să fie atât o atracţie turistică, dar şi o legătură de tranzit, iar la final nu a reuşit să atingă niciunul din aceste obiective. Şi mai important, Cable A ar putea să fie doar prima din cele cinci linii de telegondole avute în vedere pentru regiunea din jurul Parisului, chiar dacă niciunul din celelalte proiecte nu a ajuns într-o fază atât de avansată precum Cable A.
Francezii vor construi prima linie de telegondolă din Paris
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

523
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
523

24
Daniela Dărăban (ACUE): "Retragerea intervenţiilor în energie şi revenirea la piaţa liberă sunt necesare"
24

37
Dorin Recean, fostul premier al Republicii Moldova: "Ne gândim cum putem ca Bucureştiul şi Chişinăul să lucreze împreună pentru a crea noi oportunităţi de afaceri"
37

636
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
636

45
Wizz Air lansează șapte rute noi din România spre Europa pentru sezonul de vară
45

41
Autoritatea Vamală Română şi Direcţia Generală Anticorupţie au semnat un protocol de colaborare
41

22
Președintele ANRE: "Trebuie să continuăm tranziţia către energia verde şi nu vrem să transformăm reţelele în puncte de blocaj"
22

2.665
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.665

2.985
Gigantul din milioane de case din România și Europa face mutarea momentului: Poate schimba definitiv ce mănâncă lumea
2.985

10
BVB a închis mixt şedinţa de marţi: Rulajul a depăşit 23 de milioane de euro
10

61
Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei: "Din ce în ce mai mult, companiile româneşti, nu doar cele publice, ci şi cele private, sunt prezente în Republica Moldova"
61

40
Italia vrea să amâne până în 2038 închiderea termocentralelor pe cărbune
40

2.382
Roxana Mînzatu anunță revoluție la nivelul UE: Trebuie să ne luăm soarta în propriile mâini!
2.382
















Comentează