Un bărbat de 35 de ani, presupus dezechilibrat mintal, a agresat cu cuţitul şi rănit uşor trei persoane întâlnite din întâmplare, sâmbătă dimineaţa, la Marsilia, în sud-estul Franţei, transmite AFP, citând o sursă din cadrul poliţiei, scrie agerpres.ro.
Agresorul, aflat 'într-o stare de excitaţie psihică considerabilă', nu a făcut nicio afirmaţie cu caracter islamist sau terorist şi urma să fie rapid spitalizat din oficiu, a precizat sursa.
Atacurile au avut loc în centrul Marsiliei, în trei momente diferite, între orele locale 06.30 (04.30 GMT) şi 06.55 (04.55 GMT), când a şi fost arestat de poliţia locală, a indicat aceeaşi sursă.
Luni, tot la Marsilia, un alt bărbat cu probleme psihice a omorât o femeie şi a rănit grav o alta, intrând cu furgoneta în două staţii de autobuz, părând să imite astfel modul de operare din atacurile jihadiste care au ucis recent 15 oameni în Catalonia.
Vineri seara, două atacuri cu armă albă au avut loc la Bruxelles şi la Londra. În capitala belgiană, un bărbat a agresat militari, într-un atac calificat drept 'terorist de Parchet, şi fiind apoi împuşcat mortal, iar la Londra, un bărbat înarmat cu o sabie a fost arestat după ce a rănit trei poliţişti şi a strigat 'Allah akbar !' în faţa Palatului Buckingham.
Franța: Un bărbat de 35 de ani a agresat cu cuțitul trei persoane la Marsilia
București
9°C
Articole Similare

69
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
69

115
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
115

327
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
327

352
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
352

2.394
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
2.394

1.342
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.342

1.494
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.494

2.563
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.563

624
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
624

1.339
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.339

1.428
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.428

1.544
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.544

31
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
31















Comentează